Guvernul adoptă noi măsuri de austeritate. Ludovic Orban a anunţat luni înghetațarea veniturilor demnitarilor, interzicerea cumulului pensiei cu salariu, dar și amânarea cu un an a introducerii pensiilor speciale pentru primari. Referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii, proiect care acum se află pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, premierul a anunţat că are mai multe variante prin care să blocheze aceste majorări.
Ludovic Orban a criticat gestul PSD de a ataca la Curtea Constituţională legea de modificarea a aşa-zisei ordonanţe a lăcomiei. Sesizarea a făcut ca măsuri majore să nu mai intre în vigoare de la 1 ianuarie. Astfel, premierul a decis să adopte o nouă ordonanţă prin care să îngheţe salariile demnitarilor la valoarea din decembrie 2019. În caz contrar, veniturile acestora ar trebui să crească după majorarea salariului minim la 2.230 lei.
Prin actul normativ pregătit de Executiv se îngheaţă şi indemnizaţiile de merit şi hrană pe care le primesc în momentul de faţă bugetarii.
Deşi Ludovic Orban a anuntat că interzice cumulul pensiei cu salariul încasat de la stat, dar şi că plafonează punctul de amendă la valoarea din decembrie 2019, şi anume la 145 lei, cele două măsuri nu apar în proiectul de ordonanţă.
Referitor la dublarea alocaţiilor pentru copii, proiect care acum se află pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, premierul a anunţat că are mai multe variante prin care să blocheze aceste majorări.
„Nu au fost prevăzute aceste sume de bani pentru a susţine creşterea. PNL îşi doreşte creşterea, dar o creştere raţională, care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari şi să nu fie o creştere care să creeze grave dezechilibre, atât la nivelul bugetului, cât şi la nivelul diferitelor categorii de plăţi sociale sau de altă natură din sistemul public. Deci PSD, deşi a dat o lege a salarizării, după aia, pentru anumite categorii, a devansat creşterea salariului, care era prevăzută să se facă etapizat, câte o pătrime între 2018 – 2022, acesta a fost stilul lor de politică, să creeze anumite avantaje care de fapt creează discriminări şi îmbracă forma unor privilegii pentru unele categorii pe care au vrut să şi le fidelizeze”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, conform Agerpres.
El a anunţat că PNL ia în calcul patru variante pentru sancţionarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creşterea alocaţiilor.
„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (n.r. – al creşterii alocaţiilor). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuşi, o creştere raţională a alocaţiilor copiilor, care, repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, a arătat Orban.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.