”A încetat din viaţă prof.univ.dr. VICTOR BABIUC. A fost una din personalităţile de marcă ale vieţii politice a României post decembriste: ministru Justiţiei, ministru de Interne, ministru Apărării, preşedinte al Camerei de Comerţ a Romaniei. În toate înaltele demnităţi care i-au fost încredinţate Victor Babiuc a probat un profesionalism şi o rigoare ireproşabile. A fost intodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea şi a avut intodeauna uşa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhica, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiţie.
Toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranţă, amintirea unui om exemplar, cu calităţi intelectuale, morale şi sufleteşti de necontestat.
Victor Babiuc s-a născut la 3 aprilie 1938 , la Răchiţi, Botoşani, şi a fost de două ori ministru al Apărării între 1996 şi 2000. El a fost deputat în legislaturile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.