Florin Roman: Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pe mâna USR

2 noiembrie 2021  |  11:45  |  👁 450 Vizualizari


Liberalul Florin Roman îi acuză pe foștii parteneri de guvernare din USR pentru faptul că social-democratul Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.

„PNL nu l-a votat pe domnul Grindeanu. A fost votat de PSD, UDMR, AUR şi minorităţi”, a scris Florin Roman pe Facebook.

După ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a decis, în urmă cu două săptămâni, ca şefia interimară a instituţiei să fie preluată de liberalul Florin Roman.

 

Interimatul lui Roman a expirat, el fiind ales pentru două săptămâni, iar prin urmare, marţi, a fost ales un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor care să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar.

 

„Colegii din USR au refuzat propunerea pe care le-am făcut-o să prelungim mandatul meu cu două săptămâni, urmând ca dânşii să fie susţinuţi de noi pentru următoarea rotaţie. Prin decizia luată de USR nu am mai reuşit să generăm majoritatea necesară. Refuzul lor de a susţine PNL a fost motivul pentru care noi ne-am abţinut. Şi uite aşa, USR a făcut un cadou gratuit PSD”, a mai scris Florin Roman.

Social-democratul Sorin Grindeanu va prelua preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, în urma votului din Biroul permanent al forului legislativ.

 

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.