First Citizens va cumpăra Silicon Valley Bank, a anunţat Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA

27 martie 2023  |  10:59  |  👁 188 Vizualizari


First Citizens BancShares Inc va achiziţiona de la Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) toate depozitele şi împrumuturile Silicon Valley Bank (SVB), a anunţat luni autoritatea de reglementare, transmite Reuters.

Achiziţia de către subsidiara First-Citizens Bank & Trust Company include preluarea unor active de aproximativ 72 miliarde de dolari ale Silicon Valley, cu un discount de 16,5 miliarde de dolari, a informat FDIC într-un comunicat.

„Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA estimează costul prăbuşirii Silicon Valley Bank pentru Fondul de garantare al depozitelor (DIF) la aproximativ 20 miliarde de dolari. Costul exact va fi determinat când FDIC finalizează administrarea, în urma reorganizării”, se arată în comunicat.

Cele 17 foste filiale ale SVB se vor deschide luni ca filiale First-Citizens.

Aproximativ 90 miliarde de dolari în titluri de valoare şi alte active de la SVB vor rămâne în administrare pentru a fi dispersate, a precizat FDIC.

First Citizens are active de aproximativ 109 miliarde de dolari şi depozite totale de 89,4 miliarde de dolari.

Tranzacţia acordă pieţelor un mic răgaz, acesta fiind primul weekend din ultimele săptămâni fără ştiri despre noi falimente bancare, salvări sau ajutor de urgenţă de la autorităţi, pentru restabilirea încrederii.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.