La mai bine de două săptămâni de la anunţarea înfrângerii sale în alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump a dat undă verde luni seară deschiderii procesului de tranziţie spre o administraţie Biden, relatează AFP şi Reuters preluate de agerpres.
Preşedintele republican în exerciţiu nu a recunoscut în mod direct victoria lui Joe Biden, promiţând să continue o ”luptă dreaptă” în timp ce demersurile sale în justiţie se înmulţesc, fără succes, pentru a încerca să demonstreze fraude în alegerile din 3 noiembrie.
”Cu toate acestea, în interesul superior al ţării noastre, recomand” ca agenţia guvernamentală responsabilă pentru transferul de putere să facă ”ceea ce este necesar în ceea ce priveşte protocoalele şi am cerut echipei mele să facă acelaşi lucru”, a scris Trump pe Twitter.
Această agenţie, GSA (General Services Administration), a trimis anterior o scrisoare prin care îl informa pe Joe Biden că este deschisă calea pentru tranziţie.
Administraţia Trump trebuie să recunoască oficial că Joe Biden este preşedintele ales pentru ca echipa de tranziţie a democratului să poată începe să primească informaţii clasate top-secret şi să discute cu echipele existente în diferitele ministere.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.