Discuții din tabăra Cîțu: Ce structură ar urma să aibă conducerea partidului. Turcan, lăsată pe dinafară

20 august 2021  |  06:07  |  👁 465 Vizualizari


Pe măsură ce alegerile pentru șefia PNL se apropie (n.r. vor avea loc pe 25 septembrie), discuțiile din interiorul partidului pe tema viitoarei structuri de conducere se întețesc.

Potrivit discuţiilor care se desfăşoară în acest moment în tabăra actualului premier Florin Cîțu, prezentate de News.ro, care citează surse politice, dacă acesta va fi câștigător în urma votului, cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL ar urma să fie Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode.

În prezent, cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL sunt: Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Mircea Hava şi Raluca Turcan.

Ultimii doi ar rămâne astfel pe dinafară.

Mircea Hava e aliatul preşedintelui PNL Ludovic Orban, în timp ce Raluca Turcan face parte din echipa lui Florin Cîţu, însă fără a fi în cercul de apropiaţi ai premierului.

Consiliul Naţional de Coordonare este cel care, după Congresul din 25 septembrie, va alege întreaga echipă de conducere a partidului – Biroul Executiv (BEx). În urmă cu patru ani, toţi prim-vicepreşedinţii, precum şi majoritatea covârşitoare a vicepreşedinţilor şi membrilor BEx erau din echipa lui Ludovic Orban.

Turcan, în pericol să rămână fără Ministerul Muncii

Raluca Turcan ar putea rămâne şi fără Ministerul Muncii, susţin sursele cotate.

În octombrie, după congresele PNL şi USR PLUS, împărţirea funcţiilor în guvern şi în Parlament ar putea fi rediscutată, ocazie cu care Raluca Turcan ar putea fi înlocuită cu Robert Sighiartău în funcţia de ministru al Muncii.

O altă variantă vehiculată în PNL pentru portofoliul Muncii este Cătălin Boboc, actual secretar de stat în minister.

Conducerea PNL numără patru prim-vicepreşedinţi şi 16 vicepreşedinţi – 8 coordonatori ai comisiilor de specialitate şi 8 vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.