Cercetătorii de la Universitatea Oxford au anunţat marţi că au obţinut primele dovezi că un medicament îmbunătăţeşte rata supravieţuirii pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de Covid-19, relatează Associated Press.
Este vorba de dexametazonă, un corticosteroid, care reduce mortalitatea pacienţilor gravi cu până la o treime. Rezultatele studiului nu au fost încă publicate într-un jurnal ştiinţific.
Este vorba de un studiu cuprinzător în care un număr de 2.104 pacienţi selectaţi aleator au fost comparaţi cu un grup de control format din 4.321 de pacienţi care au primit tratamentul standard. Medicamentul a fost administrat oral sau intravenos. Rata supravieţuirii a fost îmbunătăţită cu 35% la pacienţii asistaţi respirator cu aparate de respiraţie artificială faţă de 20% la pacienţii care au avut nevoie doar de oxigen suplimentar.
În cazul pacienţilor cu forme mai uşoare de boală nu s-au constatat efecte semnificative.
„Acesta este un rezultat extrem de binevenit”, a transmis unul din autorii studiului condus de Universitatea Oxford. ”Acesta este singurul medicament care s-a dovedit a reduce mortalitatea şi o reduce semnificativ. Este un progres major”, a subliniat cercetătorul principal profesorul Peter Horby.
Coordonatorul echipei, profesorul Martin Landray, a declarat că poate fi salvat unul din opt pacienţi care necesită ventilare mecanică. „Beneficiul în privinţa supravieţuirii este clar şi considerabil la acei pacienţi suficient de bolnavi încât să necesite tratament cu oxigen, deci dexametazona ar trebui să devină standard de îngrijire la aceşti pacienţi. Dexametazona este ieftină, disponibilă, şi poate fi folosită imediat pentru a salva vieţi în întreaga lume.
” Dexametazona a fost folosită de la începutul anilor ’60 în tratarea unui evantai mare de afecţiuni, precum poliartrita reumatoidă şi astmul. Jumătate dintre pacienţii cu covid-19 care au nevoie ”ventilator” nu supravieţuiesc. O reducere cu o treime a acestui risc ar avea un impact uriaş.
Rezultatele fac parte din acelaşi studiu care la începutul lunii a arătat că medicamentul antimalarie hidroxiclorochină nu este un tratament eficient contra Covid-19. Studiul a cuprins mai mult de 11.000 de pacienţi din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care au primit fie tratamentul standard de îngrijire, fie acesta plus unul dintre tratamentele: cockteiluri contra HIV lopinavir-ritonavir, antibioticul azitromicina; steroidul dexametazonă, medicamentul antiinflamator tocilizumab sau plasma de la persoanele care s-au recuperat din COVID-19 care conţine anticorpi pentru combaterea virusului.
Cercetările continuă în privinţa altor tratamente.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.