De astăzi, vaccinarea cu AstraZeneca se poate face și fără programare

16 aprilie 2021  |  05:59  |  👁 416 Vizualizari


Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID (CNCAV) a anunțat că persoanele care doresc să se imunizeze cu serul AstraZeneca se pot prezenta de astazi, 16 aprilie, la centrele de vaccinare la care sunt locuri disponibile, fără programare pe platformă.

Pentru perioada următoare, la propunerea unor centre de vaccinare, vom permite vaccinarea fără programare într-un centru de vaccinare cu Astrazeneca unde nu sunt ocupate toate locurile. Oamenii se pot prezenta direct cu cartea de identitate. Numărul de persoane care pot fi vaccinate este de maxim 96 la un centru.

CNCAV precizează că dacă sunt persoane programate la centrele respective, acestea au prioritate la vaccinare. Decizia Comitetului de vaccinare vine după declarațiile făcute duminică de coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare. Ritmul de vaccinare cu AstraZeneca a scăzut substanţial în România. 9.000 de oameni de vaccinați cu AstraZeneca joi Potrivit bilanțului privind persoanele vaccinate, luni, au fost vaccinate 9.252 de persoane cu AstraZeneca, dintre care doar 1.384 se aflau la prima doză, iar celelalte 7.868 la rapel. Ca o comparație, în aceeași zi, 43.526 de persoane au fost vaccinate cu prima doză de la Pfizer și 4.887 de la Moderna.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.