Cum arată Spectre, prima mașină electrică a Rolls Royce. Câteva cifre cheie

18 octombrie 2022  |  13:39  |  👁 114 Vizualizari


Rolls Royce a anunțat în toamna lui 2021 că va lansa o mașină electrică și a spus că în 2030 întreaga gamă va fi electrificată.

Acum, marca britanică a prezentat primul său model, Spectre, mașină de 5,45 metri lungime și de aproape 3.000 de kg greutate, model full-electric la care bateriile cântăresc 700 kg.

Va fi una dintre cele mai puternice mașini electrice, capabilă să ajungă de la 0, la 100 km în 4,5 secunde și cu motor ce are putere echivalentă cu 576 CP. Este de așteptat ca autonomia să fie de 520 km, iar bateria va fi una dintre cele mai puternice puse pe o mașină de serie: de 120 kWh.

Spectre „este în primul rând un Rolls Royce și în al doilea rând o mașină electrică”, a spus șeful companiei, Torsten Müller-Ötvös.

În gama de preț, Rolls va poziționa Spectre între SUV-ul Cullinan și sedan-ul Phantom. Compania se referă la Spectre ca fiind o „Ultra-Luxury Electric Super Coupe”.

Testele de omologare pentru mașina electrică se vor termina în primăvara lui 2023.

Rolls Royce a produs acum 11 ani un prototip electric denumit 102EX.

Cei de la companie spuneau că se îndeplinește profeția din 1900 a unuia dintre fondatori, Charles Rolls, care după ce a testat o mașină electrică a spus că viitorul automobilului este electric, pentru că mașina electrică nu face zgomot și este ecologică.

Sursa foto Rolls Royce

Lucrurile au mers în direcția opusă și secolul a fost unul al mașinilor cu combustie internă și chiar și acum 10 ani părea greu de crezut că va veni ziua în care va fi lansat un Rolls Royce electric, deși concepte electrice au existat.

Pentru acest nou model compania utilizează platforma „Architecture of Luxury” folosită pentru Phantom și Cullinan.

Rolls Royce a avut în 2021 cel mai bun an din istoria sa, după ce vânzările au ajuns la 5.500 de mașini, crescând cu 49% într-un an în care cele mai multe mărci auto au scăzut din cauza crizei semiconductorilor.

Cum au evoluat vânzările Rolls Royce în ultimii 15 ani:

2007: 1.010 mașini

2009: 1.002

2010: 2.711

2014: 4.063

2017: 3.438

2019: 5.100

2020: 3.756

2021: 5.586

sursa https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-25852084-video-foto-cum-arata-spectre-prima-masina-electrica-rolls-royce-cateva-cifre-cheie.htm

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.