Wellness-ul a devenit noul gluten. Nimeni nu știe exact ce e, dar toată lumea vorbește despre asta.
E cool să comanzi un avocado toast cu pâine gluten free, cum e la fel de cool să postezi o poză din Bali în care stai într-o postură de yoga. Când cauți pe Google cuvântul wellness, îți vor apărea aproape un miliard de rezultate: definiții, sfaturi, programe, influencers, guru. E mai mult decât o tendință, a devenit o întreagă industrie. Până și statele au adoptat conceptul.
În 2008, Nicolas Sarkozy a propus ca fericirea și starea de well-being a francezilor să fie folosite drept indicatori ai progresului economic. Apoi, pandemia de coronavirus nu a făcut decât să-i amplifice popularitatea. Fie că citeai un articol, că deschideai rețelele sociale sau că porneai televizorul, toată lumea îți spunea ce trebuie să faci pentru a aduce starea de bine în viața ta. Ceea ce, la urma urmei, nu a fost un lucru rău. Dacă ai început să scrii într-un jurnal în fiecare dimineață fiindcă ai văzut pe TikTok că e o chestie cool și în cele din urmă chiar a avut un efect pozitiv asupra stării tale emoționale, atunci nu e nimic de blamat, ci din contră. Însă dacă o faci doar pentru că generația Z a decis că e un must-have, fără să ai cu adevărat un beneficiu de pe urma acestei practici, atunci mai bine o lași baltă. Pentru că nu asta presupune wellness-ul. Chiar dacă există niște pași general valabili, care în teorie ar ajuta la bunăstarea ta fizică și mintală, asta nu înseamnă și că sunt potriviți pentru tine.
Wellness-ul este un concept care ține de individualitatea fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea este și foarte greu de descris. O să găsești cel puțin zece definiții diferite, în funcție de viziunea fiecăruia. Însă dacă ar fi să le comparăm, o să găsim și un punct comun. Wellness-ul se referă la un proces activ, la o serie de alegeri pe care le faci în fiecare zi pentru a te simți bine. Atât fizic, cât și emoțional sau psihic. Adeseori este comparat cu termeni ca sănătatea sau well-being-ul, însă spre deosebire de aceștia, care indică mai degrabă o stare, wellness-ul este un proces continuu. Apoi, conceptul înglobează mai multe dimensiuni, precum cea fizică, mintală, emoțională, spirituală, socială, profesională, financiară. Iar asta s-ar traduce cam așa: nu e suficient să bei un smoothie verde și să practici yoga în speranța că te vei simți mai bine, dacă rămâi, de exemplu, într-o relație toxică.
Andreea Silvia Ioniță, pe care probabil o cunoști mai degrabă după numele comunității sale din online – Suntuncopac – accentuează acest lucru, spunând că „deseori, din exterior, suntem bombardați cu idei de genul: doar dacă mergi la sală de cinci ori pe săptămână o să fii fericit. Doar dacă mănânci kale și rodii o să fii sănătos. Pentru mine wellness-ul ține în primul rând de lucrul cu sinele și cu interiorul, astfel încât să poți percepe starea de bine și la exterior”.
„Eu cred foarte mult în individualitate”, adaugă Roxana Pănțuroiu, fondatoarea Juiceit și New You Retreat. „Nu prea cred că trebuie să respecți pasul x, y sau z. Nu cred într-o formulă generală. Fiecare dintre noi trebuie să se asculte și să-și dea seama care sunt nevoile sale. Poți să scrii într-un jurnal, să ieși dimineața la alergat, să meditezi înainte de a începe ziua, poți găti, poți lua masa cu familia ta, poți face yoga sau citi ceva care să îți stimuleze creativitatea. Activitățile care contribuie la starea de bine diferă foarte mult de etapele în care suntem în viață. E greu să găsești o soluție care să funcționeze pentru toată lumea. Tocmai de aceea, „este foarte important să fim deschiși, să fim curioși și interesați să învățăm și să experimentăm mai multe lucruri. Doar așa vom ajunge să găsim rețeta care funcționează cel mai bine pentru noi”, adaugă Sorina Fredholm, wellness influencer, instructor de yoga și fondatoarea aplicației 121 tribe.
De exemplu, Sorina își începe dimineața hidratându-se și practicând yoga sau exerciții de respirație ori meditând. Apoi, acordă o mare importanță micului dejun, mai exact un smoothie verde, peste care nu sare niciodată. „După-amiaza fac un antrenament fizic, ies la alergat sau la plimbare cu cățelul, iar seara îmi place să meditez, fiindcă mă ajută să dorm mult mai bine. Somnul este extrem de important pentru a avea energie și o bună dispoziție. În plus, mă asigur că iau pauze și că îmi dedic timp pentru fiecare activitate în parte. Evit să fac multitasking”.
Despre importanța concentrării îmi vorbește și Andreea, care crede că e fundamental să fii cu adevărat prezent în activitățile pe care le întreprinzi. „Orice poate fi o tehnică, atât timp cât este făcută conștient. Inclusiv spălatul vaselor, datul cu mătura sau condusul unei mașini. Și felul în care dăm un email depinde de fiecare dintre noi. Poți să dai un email gândindu-te la alte zece lucruri în același timp sau poți să dai un email într-un sentiment de prezență, de cunoaștere a ceea ce ești tu când dai email-ul respectiv. Cum mă simt când dau acel email? Cum se simte corpul meu? De multe ori am ajuns să facem lucrurile foarte robotic și să uităm că ceea ce facem se transformă în viața noastră de zi cu zi. Și cu cât suntem mai robotici, cu atât viața noastră devine mai lipsită de sens”.
Cel mai simplu exercițiu pe care îl poți încerca în acest sens este acela de a te concentra doar asupra respirației. „Indiferent de lucrurile care se întâmplă în jurul tău, de stimulii din exterior, concentrează-te doar pe modul în care respiri. În acel moment se activează sistemul nervos parasimpatic, care este responsabil cu relaxarea corpului uman. Astfel vei reuși să ajungi într-o stare mult mai plăcută, de pace, liniște, armonie. În plus, concentrându-te asupra unui singur lucru, îți va fi mult mai facil să te conectezi cu tine.”
În ceea ce privește meditația, Andreea îmi spune că și aceasta este de multe ori interpretată greșit. „Când ne gândim la meditație, ne gândim doar la poziția clasică de lotus și la lucruri foarte serioase. Dar, în definitiv, meditația este orice: privitul unui apus, al unui răsărit, mâncatul conștient, dansul”. Dansul, de altfel, este o activitate pe care Andreea o practică des, fiindcă o vede ca pe „o formă de eliberare emoțională, mintală și energetică. Pe lista ei se mai află și tehnica recunoștinței, „o metodă de dezvoltare personală care ne ajută să ne îmbunătățim calitatea și nivelul de fericire din viața noastră. În momentul în care îți începi dimineața recunoscător, trăiești într-o stare de abundență și prosperitate, iar asta te ajută să dobândești acel sentiment de bine. Practic și theta healing, o formă de terapie prin care ne apăsăm diverși centri energetici pentru a ne elibera de convingerile limitative care ne blochează. Ca să ajungi într-o stare de well-being ai nevoie să demontezi niște programe care te împiedică să crezi că ești acolo. Pentru că, de fapt, noi toți suntem acolo, suntem într-o stare de bine, doar că nu o știm. Și ne autosabotăm, pierduți în gânduri, într-un program suprasolicitant, în scopuri inutile. Și toate aceste convingeri și programe limitative ne împiedică să fim cine suntem cu adevărat și să ne manifestăm potențialul maxim”.
„Un alt lucru util pe care îl poți face este să legi un ritual sănătos de o altă activitate deja înrădăcinată în programul tău. De exemplu, dimineața, înainte de a-ți bea cafeaua, adaugă și un pahar mare cu apă.”, mai spune Sorina.
În ultimii ani, tot în strânsă legătură cu zona de wellness a apărut și conceptul de retreat. Sau „vacanțele pentru suflet”, cum le numește Roxana. A început să le organizeze în 2016 din dorința de a oferi oamenilor experiențe noi. Același principiu stând, de altfel, și la baza dezvoltării brand-ului de sucuri naturale Juiceit. New You Retreat este un program de patru zile, care cuprinde o serie de activități menite să îi ajute pe participanți să se relaxeze, să dobândească o stare de bine și să descopere lucruri și oameni noi. Ce înseamnă asta mai exact?
„Ziua de retreat începe la ora opt și jumătate cu un shot de spirulină cu ghimbir sau unul de afine cu ananas. Continuă cu o oră și jumătate de yoga și cu micul dejun. După acesta, participanții au o oră de relaxare. Urmează o clasă de pilates și prânzul. Apoi, pot alege să se relaxeze, să meargă într-o drumeție, să participe la o sesiune de mindfulness sau de gătit. Avem o altă sesiune de pilates cu aparate, cina, și înainte de culcare meditație ghidată”.
În ceea ce privește alimentația, participanții au parte de un meniu exclusiv vegetarian, gătit chiar de Roxana și de echipa ei. „Te ajută să fii mult mai prezent în momentul respectiv, mai conștient de ce mănânci. E o șansă bună de a te educa cu gusturi noi. Toate mesele sunt gândite în așa fel încât să poată oferi suportul nutritiv de care ai nevoie pentru a face față antrenamentelor și a te simți bine. Mulți oameni sunt la prima interacțiune cu un astfel de meniu, iar asta face ca experiența să fie cu adevărat memorabilă. Chiar recent, una dintre participante mi-a spus că își dorea de mult să vină la retreat, dar că îi era teamă că va muri de foame cu un astfel de meniu. Ori nu asta e ideea evenimentului. Scopul e de a mânca bine, altfel. Apoi, punem foarte mare accent și pe locurile în care se desfășoară retreat-urile. E important să fie în mijlocul naturii, cât mai izolate, să ofere o priveliște frumoasă, mai ales fiindcă toate activitățile au loc în aer liber. Dar focusul până la urmă nu e pe program, ci mai degrabă pe experiențe și pe educație. Nu e un boot camp. E după cum simți. Dacă vrei poți participa la toate activitățile, dacă vrei te poți relaxa. Nu venim cu niște restricții foarte drastice și îi lăsăm pe oameni să aleagă ce li se potrivește. Dar, în general, sunt foarte curioși”.
Pentru Andreea, tot acest proces de wellness a început în urmă cu zece ani, după ce a participat la o sesiune de yoga. „Nu aveam nici un fel de cunoștințe în zona spirituală. Dacă îmi povestea cineva lucrurile pe care ți le spun eu acum, probabil că aș fi râs. Dar la acea oră de yoga am avut parte de un soi de trezire, în care mi-am dat seama că eu nu știu cine sunt. Dincolo de faptul că aveam un job foarte fain, care îmi deschidea oportunități, că aveam o relație frumoasă, prieteni, nu știam cine sunt eu ca om. Mi-am dat seama că mă raportam la mine prin prisma statutului social, a funcției, a gender-ului. În timp ce practicam niște posturi mi-am pus niște întrebări existențiale de viață și am fost atât de curioasă și atât de entuziasmată de ceea ce înseamnă cunoașterea sinelui încât de atunci am început să explorez foarte mult această zonă, iar viața mea a luat o direcție foarte diferită. Am plecat în Bali, am stat o lună de zile într-o junglă și m-am certificat în yoga și în meditație. Am ajuns acasă, am deschis studioul de yoga Suntuncopac și de atunci m-am tot certificat în diverse terapii, de dezvoltare personală, spirituală. Astăzi sunt spiritual coach, instructor Theta Healing și profesor de yoga și meditație”.
Retreat-urile pe care le organizează Andreea sunt exclusiv dedicate femeilor, și au loc atât în țară, cât și în alte destinații din afară, precum Bali sau India. „Sunt specializată să lucrez cu energia feminină. De aceea, în cadrul retreat-urilor abordăm subiecte legate de tot ceea ce reprezintă femeia – de la relația sa cu corpul, cu energia sexuală, statutul său financiar etc. În plus, fiecare retreat are o temă. Ne putem concentra pe zona de relație, pe cea de intimitate, sexualitate, relaxare, pace sau armonie. Cele care au loc în țară durează undeva la două-trei zile și sunt un workshop de meditație, yoga, dezvoltare personală, spirituală și coaching. În ceea ce privește retreat-urile din Bali sau India, acolo lucrurile se complică. Acolo ne raportăm și respectăm cultura și religia în care mergem. Avem diverși invitați – guru, mentori, localnici –, mâncăm preparatele lor tradiționale, le împărtășim cultura. Adică intrăm foarte mult în povestea zonei.”
Dar, cum trăim într-o eră a digitalizării, astăzi un retreat poate fi la un click distanță de tine. 121 tribe este o aplicație de wellness ce cuprinde atât o parte teoretică, care îți oferă informații despre un stil de viață sănătos, cât și o parte practică, de la planuri alimentare, rețete și până la exerciții de respirație, meditație sau yoga. „Pe lângă programele din aplicație, am organizat și cinci retreat-uri online, la care au fost prezenți experți din diferite zone, care au ținut sesiuni de yoga, de meditație, de gătit, au abordat probleme de sănătate precum diabetul etc. Ultimul dintre acestea a avut loc la începutul anului, a durat două zile și a adunat peste 14.000 de participanți”, spune Sorina.
În mod cert un retreat poate fi o practică benefică. Timp de câteva zile mănânci sănătos, meditezi, faci sport, te relaxezi. Dar ce se întâmplă la finalul acestor zile? Când ajungi acasă și te reîntorci la un job stresant, la o relație disfuncțională sau la un program haotic? De ce dispare și magia retreat-ului? „Pentru că tu ți-ai pus întreaga putere în persoana care te-a ghidat”, explică Andreea. „Eu am învățat să nu mai creez dependență față de tehnică. Cumva să împuternicesc omul. El este singurul vindecător. El este singurul maestru. E normal să avem nevoie de ajutor, dar întreaga forță stă în noi. Nu putem să schimbăm oamenii sau circumstanțele, însă putem să schimbăm modul în care reacționăm. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea asupra propriei vieți. Nu e perfectă, însă îmi asum că e viața mea și lucrez pentru a o îmbunătăți. În momentul în care un om este responsabil atât de părțile sale bune, cât și de cele mai puțin bune, atunci poate să gestioneze lucrurile și după ce a participat la un retreat sau la un workshop, pentru că nu mai este o victimă a societății în care trăiește, ci este co-creație. Este parte din tot ceea ce trăiește”.
Pentru Roxana e important „dacă după terminarea retreat-ului oamenii adoptă niște obiceiuri noi. Că se duc la pilates, că încearcă rețete noi. E foarte greu să mergi într-un retreat și să zici că ai ieșit din burnout sau că ai scăpat de anxietate, dar dacă ai adăugat în viața ta niște lucruri noi pe care le-ai învățat acolo, cu siguranță acestea te pot ajuta în timp. Nu e despre lucrurile la care renunți și despre restricții și ce elimini, ci mai degrabă despre momentul în care vei începe să adaugi obiceiuri noi. Cele vechi, cele care nu îți vor mai fi de folos, se vor elimina singure. O să umpli altfel timpul, gândurile sau farfuria”.
Chiar dacă în ultima vreme zona de wellness (și implicit cea a retreat-urilor) a avut parte de o creștere exponențială și în România, lucrurile nu au stat așa de la început. „Acum cinci ani era foarte greu”, spune Roxana. „Până și cei de la care închiriam spațiile pentru a ține retreat-urile erau foarte reticenți. La vremea respectivă nu am fi reușit să facem trei ediții. Anul acesta, însă, avem cinci”. Iar lucrurile nu au fost prea diferite nici pentru Andreea. „La început aveam la o sesiune cinci-șase persoane. Astăzi locurile se ocupă foarte repede. Am avut două retreat-uri consecutive cu 35 de persoane. Creșterea se datorează și pandemiei, omul este mult mai dornic și curios de cunoaștere.”
„În ultima perioadă din ce în ce mai mulți români sunt foarte interesați de zona de wellness”, subliniază Sorina. „Și am observat acest lucru și din aplicație, dar și din conexiunea cu comunitatea mea din Instagram. Mi se pare că deja de câțiva ani suntem mult mai deschiși către zona spirituală, de meditație, de yoga. Mi se pare că oamenii sunt mult mai interesați de alimentație și nu mai văd ideea de a mânca vegan sau bio ca pe un moft. În plus, simt aceeași deschidere și din partea cealaltă, a producătorilor. Sunt din ce în ce mai multe brand-uri românești care sunt interesate de zona aceasta, care au valori și care vor să facă un business de calitate”.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.