Ioana Ginghină s-a dat peste cap și i-a făcut petrecere la piscină fiicei sale, Ruxandra, la majorat! Actorul Alexandru Papadopol a fost și el invitat la party! Cu cine a venit însă actorul, care a dat nas în nas la fața locului cu fosta soție, Ioana Ginghină, și actualul ei soț, Cristian Pitulice?!
Ioana Ginghină i-a promis fiicei sale, Ruxandra, o petrecere de vis, cu colegii la piscină, la împlinirea celor 18 ani și a reușit să se țină de cuvânt!
Petrecerea a avut loc marți 11 august, iar Ruxi a avut parte de tot ce și-a dorit! Colegii ei au fost acolo, un tort cu prințesă Barbie, distracție cât cuprinde, și prezența tatălui ei, actorul Alexandru Papadopol, care nu putea să rateze evenimentul.
Ioana Ginghină a dezvăluit, pentru Click!, că adulții nu au avut acces la party decât în momentul aducerii tortului, pentru ca tinerii să se distreze în voie, nestingheriți.
Actrița a postat, abia acum pe conturile de socializare, câteva fotografii de la party, pentru că fiica ei și-a dorit discreție în ce privește viața ei privată.
În fotografii apare pe fundal și Alexandru Papadopol, care a fost prezent și el la petrecere, însă neînsoțit. Actorul a venit singur la majoratul fiicei sale, în timp ce Ioana Ginghină a stat tot timpul alături de actualul soț, Cristian Pitulice, de care fiica ei Ruxandra este foarte apropiată.
Se știe că, după divorț, Ruxandra a rămas să locuiască împreună cu mama ei și actualul soț, în vila din afara Bucureștiului, Alexandru Papadopol mutându-se într-un apartament din Capitală.
Chiar dacă fiica ei și-a dorit discreție totală, Ioana Ginghină a postat câteva fotografii de la majoratul fiicei sale și a transmis și un mesaj emoționant, pe rețelele de socializare:
„Marele eveniment al verii noastre a fost, fără îndoială, majoratul Ruxandrei. Și, dincolo de emoția mea de mamă care încă încearcă să înțeleagă când au trecut 18 ani, seara asta mi-a mai adus o bucurie.
Am descoperit o gașcă de tineri frumoși, responsabili, cu bun-simț, veseli și foarte mișto. Mi-a făcut tare bine să văd oamenii pe care Ruxi i-a ales în jurul ei și lumea în care se învârte.
Nu o să vedeți prea multe imagini cu ei și nici cu Ruxi. E alegerea mea să le respect intimitatea și, mai ales, alegerea ei. Ruxi nu își dorește nimic din ceea ce presupune viața de persoană publică și vreau să rămână exact așa cum își dorește ea. A fost una dintre serile acelea pe care le pui frumos în sertarul cu amintiri.
Tortul a fost nu doar foarte bun, ci și superb, iar designul chiar a fost una dintre surprizele serii. 18 ani. Nu știu când s-au întâmplat, dar uite că s-au întâmplat”, a fost mesajul actriței.
La majorat, fiica Ioanei și a lui Alexandru Papadopol a primit cadoul mult-dorit- o mașină, căci Ruxi și-a luat carnetul de conducere.
Mai multe pentru tine
„Ea a vrut mașină, a primit-o. Să nu vă închipuiți că i-am luat una nouă, un hârb acolo! I-am dat una din mașinile pe care le aveam deja. Noi avem cinci mașini”, a declarat Ioana Ginghină, în exclusivitate pentru Click!
Ioana Ginghină (48 de ani) și Alexandru Papadopol (51 de ani) au fost căsătoriți între 2007 și 2019, divorțând după 12 ani de căsnicie. Rodul dragostei lor este fiica lor, Ruxandra care a împlinit luna aceasta 18 ani.
Actrița s-a căsătorit ulterior cu Cristi Pitulice, în 2023. Alexandru Papadopol s-a recăsătorit și el, în februarie 2025, cu Cristiana Luca, o tânără actriță ce colaborează cu Teatrul de Stat din Constanța, Între cei doi există o diferență de vârstă de 19 ani.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.