Guvernul refuză în mod sistematic de mai bine de un an, în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor și a trei interpelări parlamentare, să spună publicului cine sunt membrii acestui Grup, singura autoritate care decide ce trebuie să știm – sau să nu știm – despre situația COVID-19 în țară.
Datele arată că informațiile pe care le primim sunt în afara oricărui control al autorităților medicale și de sănătate publică și că toate deciziile sunt luate de oameni de comunicare din opt structuri militarizate ale statului, cele mai multe din aparatul Ministerului de Interne.
De altfel, 12 dintre cei 19 membri ai grupului au grade militare.
Autoritățile medicale de sănătate publică sunt complet marginalizate. De exemplu, Institutul Național de Sănătate Publică sau direcțiile de sănătate publică nu au niciun membru în Grupul de Comunicare Strategică.
Singurul reprezentant al unei structuri medicale în Grup este directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății.
Argumentul folosit de autoritățile statului atunci când li s-a cerut public să comunice numele membrilor grupului a fost că aceste informații conțin date cu caracter personal, „fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor”.
Acum aflăm că membrii acestui grup sunt, aproape exclusiv, purtători de cuvânt sau directori ai direcțiilor de comunicare din instituții guvernamentale – oameni care au un statut public și care comunică public informații pentru instituțiile unde lucrează.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a fost înființat prin Hotărârea nr. 2/24.02.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), semnată de ministrul de Interne Marcel Vela. La acea dată, în România încă nu fusese confirmată nicio infectare cu SARS-CoV-2. Primul caz confirmat oficial datează din 26.02.2020.
citeste toată investigația aici
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.