Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Conform acesteia, “se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne”.
Vor fi exceptate de la această măsură următoarele categorii de persoane:
– copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
– persoanele care sunt singure în birou;
– prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
– reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
– vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public
– care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
– persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.