Clipe de panică în București. Un balcon s-a desprins din senin și a căzut peste o mașină

21 septembrie 2026  |  19:35  |  👁 31 Vizualizari


A fost panică pe o stradă din București, după ce blocul unui apartament a cedat și sa prăbușit peste o mașină. Locuința se află la etajul șapte al unui bloc din Sectorul 4. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

O mașină a fost avariată, după ce balconul unui apartament a cedat și s-a prăbușit în gol. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD.

Balcon prăbușit în București

Incidentul a avut loc luni, 21 septembrie, pe Bulevardul Tineretului, în Sectorul 4. Balconul unui apartament aflat la etajul șapte al unui bloc de locuințe a cedat și s-a desprins pur și simplu.

Bucățile de beton s-au prăbușit în gol, avariind o mașină parcată aflată în apropierea imobilului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție.

Astfel, de urgență s-au prezentat polițiștii, pompierii și o ambulanță SMURD. De asemenea, potrivit protocolului, la fața locului a venit și un specialist de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, care va face evaluarea proprie şi va stabili măsurile care trebuie luate în această situaţie, conform 

În același timp, oficiali din cadrul ISU București-Ilfov au declarat că nu este nevoie de îndepărtarea sau de ancorarea vreunui alt element de construcţie care să facă parte din imobil, conform sursei menționate.

Locuitorii Bucureștiului, speriați de astfel de incidente

Un incident asemănător a avut loc în capitală acum mai bine de un an, pe strada Sion, în apropierea Sălii Palatului din București. Balconul unui bloc vechi s-a prăbușit parțial. Bucățile de beton au căzut direct peste o mașină. 

Mai multe pentru tine

Locuitorii din zonă s-au declarat speriați la acea vreme. Majoritatea susțineau că autoritățile  că ignoră starea avansată de degradare a imobilelor vechi, în special în centrul orașului, unde clădirile cu risc seismic sunt încă locuite.

Ne temem zilnic că o să ni se prăbușească ceva în cap. Sunt clădiri care stau să cadă și nimeni nu face nimic. Acum a fost doar o mașină, data viitoare poate fi un om”, a declarat o femeie care locuiește în blocul de vizavi, citată de EVZ.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.