CJ Prahova a modernizat întreaga infrastructură din curtea Spitalului Județean de Urgență Ploiești

14 octombrie 2019  |  11:12  |  👁 629 Vizualizari


Lucrările de modernizare a căilor de acces, a aleilor pietonale și a parcării din incinta Spitalului Județean de Urgență  Ploiești s-au finalizat.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a făcut o vizită de lucru la sediul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde recent au fost finalizate lucrările de modernizare a căilor de acces, a aleilor pietonale și a parcării din incinta unității sanitare.

Administrația județeană a demarat încă de la sfârșitul anului 2017 lucrări ample de modernizare și reabilitare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.Acestea au început cu modernizarea  secției Cardiologie, iar ulterior, programul de îmbunătăţire a infrastructurii spitaliceşti a  continuat cu  secţiile Interne, Ortopedie,Chirurgie vasculară si Neurologie.

Astăzi, au fost finalizate lucrările în exteriorul unității spitalicești și conform calendarului stabilit, va începe modernizarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) și a ambulatoriului. Amenajarea unei parcări noi și construirea unui corp de clădire nou sunt obiective prioritare în ceea ce privește unitatea sanitară prahoveană.

Modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, face parte dintr-un proiect amplu, derulat de Consiliul Județean Prahova, proiect ce vizează reabilitarea celei mai mari unități spitalicești din județ, sănătatea fiind una din prioritățile  mandatului președintelui Bogdan Toader.

,,Weekend-ul vine cu noi vești bune: lucrările de îmbunătățire a tot ce ține de infrastructura Spitalului Județean de Urgență Ploiești continuă!

Vremea a ținut cu noi și am demarat noi lucrări la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de data aceasta, în exteriorul acestuia.

Astfel, am putut executa repararea căilor de acces, aleilor pietonale și parcarea din jurul unității medicale.

În prima etapă, s-au asfaltat porțiuni mici, fără a împiedica activitatea spitalului.

În momentul de față, unitatea de primiri urgențe își poate desfășura activitatea în condiții normale, căile de acces intrare și ieșire fiind gata.

Și nu ne oprim aici!

Urmează:

Extinderea Unității Primiri Urgențe (UPU);

Modernizarea Ambulatoriului;

Amenajarea unei noi parcări (în parteneriat cu Primăria municipiului Ploiești);

Construirea unui corp de clădire nou al spitalului.

Investim în sănătate!”, a scris Bogdan Toader pe pagina sa de Facebook.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.