Cher a reacționat elegant după declarațiile făcute recent de Michael Douglas, care și-a exprimat surprinderea că artista a câștigat premiul Oscar pentru „Cea mai bună actriță” în 1988, în detrimentul lui Glenn Close.
Controversa a pornit în timpul unei apariții a lui Michael Douglas la emisiunea „The Graham Norton Show”, unde actorul a discutat despre filmul „Fatal Attraction” și despre prestația lui Glenn Close.
Acesta a afirmat că actrița ar fi meritat să câștige Oscarul pentru rolul său din celebrul thriller și a părut surprins că trofeul a ajuns atunci la Cher pentru interpretarea din „Moonstruck”, potrivit Entertainment Weekly.
„Ar fi trebuit să câștige pentru «Fatal Attraction»”, a spus Michael Douglas, referindu-se la Glenn Close. După ce a amintit că aceasta se afla deja la a patra nominalizare la Oscar, prezentatorul Graham Norton și publicul au reacționat cu surprindere când au aflat că premiul a fost câștigat de Cher.
„Știu, asta am spus cu toții”, a glumit actorul.
Remarca nu a rămas fără ecou, însă răspunsul venit din partea taberei lui Cher a fost unul cât se poate de calm.
„Cher îl adoră pe Michael Douglas”, a transmis reprezentantul artistei pentru publicația Entertainment Weekly, punând capăt rapid speculațiilor privind un posibil conflict între cele două staruri de la Hollywood.
Momentul a stârnit reacții în mediul online, mai ales că Glenn Close este considerată una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației sale, în ciuda faptului că nu a câștigat niciodată un Oscar competitiv, deși a fost nominalizată de opt ori de-a lungul carierei.
Mai multe pentru tine
În timpul emisiunii, chiar Glenn Close l-a admonestat pe Douglas pentru comentariile sale. „Michael, fii drăguț!”, i-a spus actrița, stârnind râsetele publicului.
Deși actorul și-a exprimat preferința pentru colega sa din „Fatal Attraction”, victoria lui Cher din 1988 nu a fost lipsită de merite.
La momentul respectiv, artista era deja recunoscută și în lumea cinematografiei, după ce obținuse anterior o nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din „Silkwood”.
Ceremonia din 1988 a fost una memorabilă și pentru Michael Douglas, care a câștigat atunci Oscarul pentru Cel mai bun actor datorită interpretării sale din „Wall Street”. În schimb, „Fatal Attraction”, deși nominalizat la șase categorii, inclusiv Cel mai bun film, nu a obținut niciun premiu.
În cadrul aceluiași interviu, Douglas a făcut o altă dezvăluire surprinzătoare, mărturisind că el și echipa filmului nu au considerat inițial că Glenn Close este potrivită pentru rolul lui Alex Forrest.
„Toată lumea credea că Glenn nu este potrivită pentru rol și am mers mai departe. Apoi agentul ei ne-a spus: «Nu înțelegeți, Glenn va da o probă»”, și-a amintit actorul.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.