Cea de-a 64-a ceremonie a Premiilor Grammy, programată pentru 31 ianuarie la Los Angeles, a fost amânată din cauza răspândirii variantei Omicron a coronavirusului, au anunţat miercuri organizatorii. Încă nu s-a stabilit data la care cele mai prestigioase trofee din industria muzicală americană vor fi decernate.
”Sănătatea şi siguranţa celor din comunitatea noastră muzicală, a publicului aflat în direct şi a sutelor de persoane care lucrează în mod neobosit la producerea spectacolului nostru rămân prioritatea noastră. Având în vedere incertitudinea în ceea ce priveşte varianta Omicron, organizarea spectacolului pe 31 ianuarie include pur şi simplu prea multe riscuri”, au anunţat într-un comunicat comun CBS – care urma să transmită spectacolul în direct – şi Recording Academy, asociaţia americană a profesioniştilor din industria muzicală care organizează premiile Grammy.
Nominalizările au fost anunţate în noiembrie. În fruntea clasamentului sunt Jon Batiste şi Justin Bieber. Urmează Doja Cat, H.E.R., Billie Eilish, Olivia Rodrigo.
Și anul trecut ceremonia a avut loc abia în martie, în loc de ianuarie, faţa unui public restrâns, tot din cauza pandemiei.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.