Cele mai sincere confesiuni ale lui Ioan Isaiu. Ce povestea celebrul actor despre propria viață

9 mai 2026  |  15:40  |  👁 28 Vizualizari


Viața actorului Ioan Isaiu s-a încheiat mult prea devreme, la doar 57 de ani, în timp ce se afla la București pentru repetiții și filmări. Artistul s-a stins din viață sâmbătă, 9 mai 2026, în urma unui infarct, potrivit informațiilor publicate de Cluj24. Dispariția sa lasă un gol în lumea teatrului și a cinematografiei românești, acolo unde a fost apreciat pentru talentul, naturalețea și eleganța cu care și-a construit cariera.

În ultimii ani, Ioan Isaiu revenise cu entuziasm la una dintre cele mai mari pasiuni ale sale: teatrul. Reîntors pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, actorul traversa o perioadă intensă din punct de vedere artistic, implicându-se în numeroase proiecte și turnee.

Ce confesiuni făcea Ioan Isaiu în ultimii ani ai vieții sale

Într-un interviu acordat cu ceva timp înainte de moarte, Ioan Isaiu vorbea cu sinceritate despre parcursul său profesional și despre alegerea de a se întoarce la „prima dragoste”, actoria de teatru.

„Nu pot spune că am ieşit total de pe micul ecran, poate nu am mai apărut atât de des. Unul dintre motivele principale a fost întoarcerea la dragostea dintâi, adică la Teatru. M-am reangajat la Teatrul Naţional din Cluj şi, în acelaşi timp, am avut multe turnee cu trupa de teatru privat în care activez”, mărturisea într-un interviu TV Mania.

Cu aceeași sinceritate, Ioan Isaiu vorbea și despre felul în care a învățat să privească viața, fără regrete și cu mai multă atenție asupra prezentului și viitorului.

„Este o vorbă: «Nu mai poţi prinde un tren care a plecat deja din gară». De-a lungul timpului am învăţat să nu mai regret lucrurile pe care le-am făcut, nici pe cele pe care nu le-am făcut. E în zadar. De asemenea, am învăţat să privesc spre ziua de mâine. Dar cu mai multă atenţie”, spunea Ioan Isaiu.

Ioan Isaiu a avut o moarte fulgerătoare 

Faptul că actorul a încheiat socotelile cu această viață a venit ca un șoc. Colegii de breaslă, prietenii și publicul larg își vor aminti de el ca un actor inegalabil, cu o carieră excepțională. 

Mai multe pentru tine

„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit”, a spus actorul Dan Chiorean, coleg și bun prieten al lui Ioan Isaiu. 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.