Ce meniu a avut Aurelian Temișan la reinterpretarea nunții cu Monica Davidescu. Preotul care i-a cununat acum 20 de ani a oficiat o nouă slujbă lângă piscină

4 iunie 2026  |  19:05  |  👁 28 Vizualizari


Aurelian Temișan a împlinit pe 3 iunie frumoasa vârstă de 54 de această ocazie, pentru că a aniversat și 20 de ani de la căsătoria cu actrița Monica Davidescu, Temi a complotat timp de o lună de zile cu toți prietenii și apropiații săi și și-a dorit să îi facă soției sale o surpriză de suflet. A organizat astfel chiar aseară, de ziua lui, un dublu eveniment.

Pe lângă faptul că și-a serbat ziua la un ballroom din Militari, scopul a fost să îi facă soției sale o surpriză pentru aniversarea celor 20 de ani de căsătorie așa că a invitat o parte dintre oaspeții pe care cele două vedete i-au avut la nunta lor. 

„Îmi tremură picioarele, am fost pur și simplu surprinsă”

Au fost întâlniri de suflet, meniu ca la nuntă, invitați în jur de 270 de persoane, multă veselie, emoții, lacrimi și voie bună. Pepe a încins atmosfera pentru că le-a cântat lui Temi și Monicăi Davidescu și la nunta de acum 20 de ani, iar Andreea Bălan și Romică Țociu au încins ringul de dans la propriu.

Ozana Barabancea, Silvia Dumitrescu, Iustinian Radu, Andrei Duban, Anca Țurcașiu, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Vasile Calofir, Adrian Enache, Diana Enache, Marius Țeicu, Marius Lăcătuș, Elisabeta Lipă, Mihai Alexandru și o mulțime de oameni cunoscuți le-au fost alături. Mai mult decât atât, preotul care le-a ținut slujba acum 20 de ani a făcut-o din nou, și aseară, pe ponton, lângă piscina locației în care a avut loc dublul eveniment aniversar. 

Monica Davidescu nu a știut absolut nimic până în momentul în care a ajuns la locație căci a plecat de acasă sub pretextul unei ieșiri în oraș cu familia pentru a-și sărbători soțul în liniște. În momentul în care Temișan, Monica Davidescu și fiica lor, Dora, au ajuns la restaurant, toți invitații i-au aplaudat și au început să le cânte “La mulți ani!”. 

„Nu se fură mireasa, nu se fură nici mirele”

Monica Davidescu a fost vizibil emoționată și a izbucnit în lacrimi iar Aurelian Temișan le-a mulțumit tuturor invitaților pentru că au reușit să țină la secret o astfel de surpriză și să nu afle soția lui absolut deloc despre ce este vorba.

„A fost o surpriză adevărată! Nu am știut nimic. Nici măcar surorile mele nu mi-au spus. Dora a luat și icoană de pe perete și nu am știut! Nu am bănuit nimic. Temi a avut mai multe festivaluri, a tot fost plecat la fiecare sfârșit de săptămână și cred că de acolo și-a făcut de cap cu telefoanele și invitațiile, pentru că nu eram de față!

Îmi tremură picioarele, am fost pur și simplu surprinsă, nu am știut, nu am apucat să mănânc nimic! Am ieșit pur și simplu în oraș, eu cu Dora și cu el, așa cum am ieșit de 1 Iunie și tot întrebam de ce trebuie să mergem la masă așa departe și să mă îmbrac elegant!”, ne-a împărtășit Monica Davidescu, aseară, direct de la petrecerea surpriză, imediat după slujba ținută de preot, din nou, special pentru ei.

„260 de invitați au spus “Da” în mijlocul săptămânii! Eu sunt bucuros că mi-au ieșit toate planurile, de o lună încoace și am rugat-o pe Monica să nu pună niciun spectacol că vreau să sărbătoresc acasă de ziua mea… 20 de ani de la nuntă și 31 de ani de relație! Mergem înainte! E nunta reloaded! Nu se fură mireasa, nu se fură nici mirele”, ne-a mai declarat și Aurelian Temișan, organizatorul frumosului eveniment.

„Vă iubesc de nu vă vedeți, nebunilor!”, le-a urat cuplului Temișan-Davidescu, bunul lor prieten Adrian Enache care pregătește, la rândul său, spectacolul aniversar.

Călin Geambașu și Maria Dragomiroiu au încins atmosfera după ce a cântat Pepe, chiar și sărbătoritul a mai urcat pe scenă din când în când și a mai fredonat câte o piesă cunoscută. Distracția a fost în toi până spre dimineață iar invitații nu s-au mai dat duși pentru că a fost cu adevărat o super petrecere.

Mai multe pentru tine

Creveți King Crab, somon norvegian și mușchiuleț de porc la meniul de petrecere

Meniul a fost ca la nuntă și nu a lipsit nici tortul alb, cu trei etaje și multe artificii. Invitații s-au răsfățat la antreu cu tartar de  King Crab, Foie Gras Bon Bon, Humus de avocado cu creveți, Terină din brânzeturi franțuzești, drob de porc, drob de pasăre și icre de știucă.

Ca al doilea fel de mâncare s-a servit Scordolea din somon norvegian cu midii și sos de șampanie, iar la felul principal invitații au degustat mușchiuleț de porc, involtini de pui cu ciuperci, cartofi gratinați și sos forestier. Candy barul a fost și el gustos și colorat și nu au lipsit nici fructele din decor.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.