Ioana Ginghină nu s-a sfiit să recunoască faptul că actualul ei soț, Cristi Pitulice, se ocupă cu mai multă responsabilitate de creșterea Ruxandrei, comparativ cu tatăl ei biologic, Alexandru Papadopol. Actrița a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre dragostea și implicarea lui Cristi în viața adolescentei.
„[Alexandru Papadopol] nu a fost un tată cum văd alții. A fost un tată când își mai aducea aminte, când îi mai cerea Ruxi bani. Dar nu a fost tatăl ăla care să fie implicat. Pentru Ruxi clar n-a fost bine. Dar pentru mine, m-am gândit, a fost bine. Am prietene care au copii cu tați foarte implicați și nu pot să-și facă vacanțe. Stau cu calendarul. Am putut să-mi fac programul liniștită. Am avut Crăciun, Paște, de toate cu Ruxi. Pe Ruxi a durut-o și o doare”, a povestit Ioana Ginghină în emisiunea „Online Story by Cornelia”.
Vedeta a dezvăluit că fiica ei a devenit ținta ironiilor și răutăților colegilor de liceu, care citeau diverse articole despre familia sa.
„Ea s-a maturizat instant. La școală copiii au făcut mișto de ea vis-a-vis de ce au văzut pe internet. S-a maturizat brusc și aveam o prietenă prea matură pentru vârsta ei care (o încuraja – )”, a explicat Ioana Ginghină, pentru sursa citată.
Potrivit spuselor Ioanei Ginghină, după împlinirea vârstei de 18 ani a Ruxandrei, Cristi Pitulice intenționează să aibă o discuție cu Alexandru Papadopol. Actrița a subliniat că actualul ei partener a fost cel care s-a implicat activ în creșterea Ruxandrei, fiind prezent în viața acesteia zi de zi.
Mai multe pentru tine
„Cristi chiar vrea să aibă o discuție cu Alexandru după ce face Ruxi 18 ani. Nu au fost puține dăți când Alexandru a avut nevoie de Ruxi ca pansament la suflet și a chemat-o și ea a zis da. Însă Cristi este omul care a dus-o la școală în fiecare dimineață. M-a surprins când mi-a zis. El a crescut-o în ultimii șapte ani. E foarte frustrant pentru partenerul care e acolo la nevoie să nu-l întrebe nimeni. M-am simțit prost că nu m-am gândit. Cristi este mai îngrijorat decât mine. Eu sunt mai relaxată”, a mai declarat Ioana.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.