Alexandru a rezistat eroic timp de 40 de ore în pădure! Din fericire, micuțul a fost găsit teafăr și nevătămat, iar reacția pe care a avut-o atunci când a consumat un aliment îți sfâșie inima!
Vestea că Alexandru a fost găsit a bucurat o țară întreagă! Micuțul a supraviețuit după 40 de ore petrecute într-o pădure, temperaturile de afară fiind destul de scăzute pentru perioada calendaristică în care ne aflăm.
Sute de persoane au participat la căutarea lui Alexandru. Din fericire, copilul în vârstă de cinci anin a fost găsit astăzi, la marginea unei păduri. Din spusele localnicilor, zona în care salvatorii l-au depistat pe micuț este una periculoasă, întrucât ar exista zeci de urși pe acolo.
Oamenii legii au reușit să-l readucă pe Alexandru în sânul familiei sale, însă le-a luat ceva timp să-l convingă pe băiețel că nu intenționează să-i facă rău. Atunci când și-a dat seama că are de aface cu oameni buni, Alexandru a cerut un fruct pe care l-a și primit: o banană.
În momentul în care a luat prima îmbucătură din banană, copilul în vârstă de cinci ani a avut un singur cuvânt de spus: „Delicios!”.
Tatăl băiatului a transmis că micuțul este bine, bucuros și nu a suferit traume în urma celor întâmplate. Părinții copilului nu au reușit să stea prea mult de vorba cu el, întrucât a fost transportat la spital, dar cel mai important este faptul că a fost găsit.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.