Pregătirile pentru noul an școlar reprezintă o uriașă provocare financiară și pentru vedetele cu familii numeroase. Exclusiv pentru Click!, am aflat cum se descurcă Raluca Blejușcă, solista trupei Angels, cu cheltuielile pe rechizite, haine și încălțăminte, necesare celor cinci copii ai săi.
Solista Raluca Blejușcă (40 de ani) a pus din timp bani deoparte, pentru a face față cheltuielilor cu noul an școlar:
„În curând, începe un nou an de învățământ, eu îi am pe toți cei 5 copii la școală. Va trebui să cumpărăm rechizite pentru toți, am doi copii la liceu, unul în clasa a VII-a, unul în clasa a V-a și cea mică în clasa a III-a. Cel mare are 17 ani. Pe lângă rechizite, care mă vor costa câteva mii de lei bune, adică milioane de lei vechi, mai e nevoie să cumpărăm și haine și încălțăminte noi.
Unii dintre copii sunt mai puțin pretențioși, alții au tot felul de dorințe foarte scumpe, pe care le îndeplinim mai încetișor. Nu vreau să creadă chiar așa că li se cuvine totul și că se poate obține atât de ușor fiecare lucru”, spune Raluca Blejușcă, exclusiv pentru Click!
Raluca Blejușcă primește bani în cont, atât din difuzarea hit-urilor mai vechi, cât și din concertele susținute, toată vara, alături de Monica Ene, colega de trupă, ambele având agenda plină de concerte. Raluca și Monica au revenit pe scenă, în această formulă de aur, după o pauză de mai bine de 20 de ani:
„Am dorit să am și o carieră solo, să cânt singură. Dar, cum pe perioada în care am fost fără Monica, am refuzat să interpretez hit-urile trupei Angels, mi-era dor de această energie, de colega mea, de fanii noștri, de atmosfera de la concerte.
Pe Monica am regăsit-o mult mai frumoasă, mai matură. Ea a suferit enorm, când ne-am despărțit, atunci, și nu a crezut niciodată că ne vom mai reuni. S-a bucurat enorm când i-am zis că mă întorc, că refacem trupa. Între noi există un imens respect, fiecare știe ce rol are în trupă, succesul e rodul muncii noastre”, a mai adăugat artista, exclusiv pentru Click!
Vara asta, pentru a mai face economii, artista și-a luat copiii, pe Serafim, Casian, Emilian, Maria și Anastasia, cu ea, în zonele în care a cântat, astfel că nu le-a dus nici dorul:
„Copiii au fost cu mine toată vara. Cât am cântat pe Litoral, cu trupa Angels, au stat la părinții mei, eu sunt născută în Mangalia. Apoi voi cânta în Moldova, avem rude și acolo. Deci pe unde cânt și avem cunoștinte îi iau cu mine, este ca o vacanță împreună, ba la munte, ba la mare sau la țară. Și nici nu cheltuim foarte mult”, a mai menționat Raluca Blejușcă, exclusiv pentru Click!
Mai multe pentru tine
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.