Industria e una schimbătoare şi nu oricine ajunge să devină influencer, dar speranţa de a ajunge celebru şi de a câştiga mulţi bani rămâne printre mulţi dintre copiii sau adolescenţii vremurilor noastre.
Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
Influencer.
Pare un dialog cel puţin ciudat pentru cei trecuţi de 35-40 de ani, dar este cât se poate de real în rândul puştimii dornică de celebritate şi câştiguri bune şi rapide. Mai ales că unii nici nu mai trebuie să aştepte să crească până să ajungă să aibă parte de câştiguri fabuloase. Sigur, industria e una schimbătoare şi nu oricine ajunge să devină influencer, dar speranţa rămâne printre mulţi dintre copiii sau adolescenţii vremurilor noastre, mai ales dacă e să ne uităm la exemple. Să vedem câţi bani câştigă cei mai mari influenceri ai lumii şi câţi ani au!
Câţi bani câştigă cei mai mari influenceri ai lumii pe Instagram
Când vine vorba de mulţi followers şi, implicit, mulţi bani, Instagramul este dedicat influencerilor – vedetă, cei care s-au făcut remarcaţi înainte de a posta ceva, orice pe această reţea socială. Sigur, e şi locul în care o grămadă de necunoscuţi şi-au construit conturi extrem de urmărite şi au reuşit să ajungă să trăiască din publicitatea plătită, dar cele mai mari încasări pe Instagram aparţin vedetelor de talie internaţională.
Actorul Dwayne Johnson conduce topul celor mai mari influenceri ai lumii pe Instagram. Cu 234 de milioane de followeri, Johnson îşi permite să pretindă şi să primească pentru o postare preţul fabulos de 1.015.000 de dolari. E adevărat, starul de 49 de ani ştie ce şi cum să le ofere celor care îl urmăresc: umor, sfaturi de fitness, postări pline de emoţie şi sensibilitate – mai ales când vine vorba de copiii lui şi profită de celebritate ca să îşi promoveze şi propriile afaceri, că doar brandul personal este în continuare la mare preţ.
Nu departe de el este liderul ultimilor ani pe Instagram, Kylie Jenner, sora la fel de celebrei Kim Kardashian. Are doar cu 3 milioane de followers mai puţini decât Dwayne Johnson şi încasează pentru o postare publicitară chiar şi 986.000 de dolari. Ce-i drept, când ai câteva milioane de like-uri la o postare în care îţi arăţi manichiura cu bulinuţe, nu e de mirare că există companii dispuse să plătească astfel de sume ca să fie prezente pe contul de Instagram al tinerei de numai 23 de ani.
Fotbalistul Cristiano Ronaldo este cel de-al treilea cel mai bine plătit influencer de pe Instagram, cu „doar” 889.000 de dolari pentru o postare publicitară pe pagina sa. Ce-i drept, la cei 36 de ani ai săi, Ronaldo ştie cum e să fii recunscut oriunde ai merge, în orice colţ al lumii. Stau mărturie şi cei 284 de milioane de followers care îi sorb fiecare cuvinţel şi îi analizează fiecare fotografie pe care o postează în mediul online.
Sigur, nu o duc rău nici ceilalţi influenceri din top 10 de pe Instagram:
Kim Kardashian, 40 ani – 858.000 dolari/postare
Ariana Grande, 27 ani – 853.000 dolari/postare
Selena Gomez, 28 ani – 848.000 dolari/postare
Beyonce Knowles, 39 ani – 770.000 dolari/postare
Justin Bieber, 27 ani – 747.000 dolari/postare
Taylor Swift, 31 ani – 722.000 dolari/postare
Neymar jr, 29 ani – 704.000 dolari/postare
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.