În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 35,63% în iulie 2022 faţă de iulie 2021, şi energia termică – plus 22,98%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 51,86%, cartofii – 41,85% şi făina – 32,86%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 34,02%, apă, canal salubritate – 20,96% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,08%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna iulie din acest an faţă de iulie 2021.
De la lună la lună, în iunie cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul CFR – 20,92%, gaze cu 8,16% şi serviciile de transport aerian – 6,29%.
Luna trecută au fost produse alimentare care s-au ieftinit, cartofii cel mai mult, cu 12,32%, fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,77% şi mălaiul, cu 0,04%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,04% iar la servicii de telefonie cu 0,13%, potrivit Agerpres.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.