Cât de mult te minte în funcţie de zodia lui

15 iulie 2020  |  06:02  |  👁 408 Vizualizari


Berbecul, Taurul, Leul sunt printre cei mai mari mincinoşi, în timp ce Balanţa şi Scorpionul nu prea obişnuiesc să mintă. Vezi ce spune astrele despre iubitul tău!

Berbec

Berbecul minte oricând cu zâmbetul pe buze. Este bun la minciuni şi se foloseşte de această „calitate” ca să iasă cu bine din conflicte sau pur şi simplu ca să facă impresie bună. Nu eşti singura victimă a minciunilor lui. Minte şi la serviciu, şi în cercul de prieteni, şi în familie. Uneori te şi miri de ce minciuni poate să inventeze doar ca să facă o impresie bună.

Taur

Nu este un mare mincinos. În general, minte din lene. Când îi e lene să facă ceva inventează o treabă urgentă pe care nu o poate amâna, astfel încât să scape de gura ta. În rest, nu prea are nevoie să mintă pentru că în relaţiile de cuplu este ca o carte deschisă. Nu îi e ruşine cu ceea ce e, nu prea face lucruri care să te supere şi nici nu vrea să te impresioneze în mod gratuit.

Gemeni

Bărbatul din Gemeni este un mare mincinos. Se pricepe la cuvinte, la comunicare şi ştie să exagereze fără să te prinzi, la fel cum ştie să te mintă în faţă în timp ce se uită în ochii tăi cu cea mai inocentă expresie. Când vede că are succes va continua să te mintă de câte ori are nevoie fără să simtă niciun fel de remuşcare. Trebuie să îl cunoşti foarte, foarte bine ca să-ţi dai seama când minte.

Rac

De obicei minte ca să-şi ascundă propriile slăbiciuni şi cum e o persoană complexată este nevoit să mintă destul de des. Oricum, minciunile lui sunt nevinovate şi le spune doar ca să nu piardă stima şi respectul tău. De multe ori inventează poveşti despre trecutul lui doar ca să te impresioneze, ca să-l crezi „mai bărbat” decât este de fapt.

Leu

Leul este unul din marii mincinoşi ai zodiacului. Minciunile lui sunt menite să-i impresioneze pe cei din jur astfel încât să aibă parte de cât mai multă admiraţie, de cât mai multe laude, chiar dacă nu le merită. De obicei, persoanele apropiate, care îl cunosc foarte bine îşi cam dau seama când minte. Dacă şi tu îţi dai seama, ai face bine să nu îl dai de gol în faţa prietenilor.

Fecioară

Dacă te iei după comportamentul lui de bărbat responsabil şi serios, ai zice că nu este capabil să spună vreo minciună cât de mică. De fapt, Fecioara se pricepe la minciuni şi nimeni nu îşi dă seama când le spune. De asemenea, ştie să se prefacă, să joace un rol, aşa că poţi să-l cunoşti de ani de zile şi să nu ştii cu adevărat cine este.

Balanţă

Bărbatul Balanţă crede în dreptate, adevăr şi onestitate, dar din când în când mai spune câte o minciună nevinovată. Din păcate pentru el, nu prea se pricepe să mintă, aşa că îl prinzi imediat cu mâţa-n sac. Oricum, minciunile lui îţi stârnesc mai mult râsul decât furia pentru că sunt legate de nişte lucruri absolut nevinovate, de exemplu numărul de beri băute cu prietenii într-o seară.

Scorpion

Nu prea este adeptul minciunilor în relaţie, dar când e nevoie mai spune şi el câte una. Se întâmplă de obicei în situaţii de criză, când simte că te poate pierde dacă nu inventează imediat o minciună bună. Şi de obicei minciunile îi ies pentru că ştie să se prefacă foarte bine dacă o face pentru o cauză importantă. E greu să-ţi dai seama când te minte şi să fii sigură că va nega chiar dacă ai probe clare.

Săgetător

Săgetătorul nu prea minte pentru că nu consideră necesar. Când are ceva de spus, o spune în faţă şi nu îl interesează dacă te superi sau nu. Este probabil cea mai sinceră zodie, chiar dacă asta nu prea e spre binele lui. Uneori mai minte la serviciu ca să-şi ascundă lenea sau nepriceperea, dar niciodată în relaţiile cu prietenii şi familia.

Capricorn

Capricornul este destul de responsabil şi serios. Nu este adeptul minciunilor în relaţia de cuplu, pentru că iubita lui îi este în acelaşi timp parteneră, soră, mamă şi cea mai bună prietenă. Ea e persoana care îl cunoşate cel mai bine şi căreia îi spune totul. Dar în alte relaţii – cu prietenii, colegii de serviciu, etc. – obişnuieşte să mintă uneori când nu există altă soluţie.

Vărsător

Este un mincinos destul de priceput pentru că are experienţă. Probabil ai observat deja că ţine la libertatea lui şi nu suportă să fie sufocat într-o relaţie. Iar dacă te vede geloasă va căuta să scape de gura ta, ascunzându-ţi adevărul. Aşa face în toate relaţiile lui şi este capabil să spună minciuni mari în timp ce te priveşte în ochi cu cea mai inocentă expresie pe faţă.

Peşti

Bărbatul din Peşti obişnuieşte să mintă ca să te ţină lângă el. Este genul care se preface bolnav ca să nu poţi ieşi în oraş cu prietenele sau pur şi simplu ca să-i acorzi cât mai multă atenţie. Minte atât de natural şi cu o expresie atât de ingenuă încât nu poţi să nu-l crezi.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.