Cât costă vaccinul împotriva noului coronavirus, deși nu te va costa nimic să te vaccinezi

23 noiembrie 2020  |  07:48  |  👁 368 Vizualizari


Vaccinul Moderna împotriva coronavirus este al doilea care a trecut prin toate fazele de testare și este gata pentru distribuție în masă. Acum, am aflat și prețul de achiziție.

 

Pfizer a fost prima companie care s-a putut lăuda cu un vaccin împotriva noului coronavirus. Moderna a fost a doua. Aceasta din urmă este o companie farmaceutică americană care susține că produsul său are o eficiență de 94,5%.

Deși vaccinul va fii distribuit gratuit cetățenilor de pe întregul mapamondul, pentru a evita specula, oficialii Moderna au detaliat sumele care vor fi cerute guvernelor, pentru fiecare doză. La momentul de față, Comisia Europeană deja negociază achiziția câtorva zeci de milioane de doze.

Compania farmaceutică americană Moderna va percepe guvernelor un preţ cuprins între 25 şi 37 de dolari pentru o doză din vaccinul anti-COVID-19, în funcţie de cantitatea comandată, a declarat sâmbătă directorul general al companiei, Stephane Bancel, pentru săptămânalul german Welt am Sonntag.

„În concluzie, vaccinul nostru costă aproximativ la fel ca un vaccin contra gripei, al cărui preţ este cuprins între 10 şi 50 de dolari”, a precizat CEO-ul de la Moderna, potrivit Agerpres.

În condiții ideale, prețul unui vaccin împotriva SARS-CoV-2 ar trebui să fie mai jos de 25 de dolari. Aceasta este cifra menționată la începutul săptămânii trecute de către un oficial european. El a spus că Executivul comunității europene vrea să ajungă la un acord cu Moderna pentru furnizarea mai multor milioane de doze sub valoarea menționată mai sus.

 

„Nu am semnat nimic încă, dar suntem aproape de un acord cu Comisia Europeană. Vrem să furnizăm vaccinuri Europei şi suntem implicaţi în discuţii constructive”, a spus Stephane Bancel, adăugând că este o „chestiune de zile” până când contractul va fi gata.

Atât vaccinul dezvoltat de Moderna, cât și cel creat de Pfizer BioNTech ar trebui să fie certificate pentru utilizare în cadrul Uniunii Europene la mijlocul lunii viitoare. Anunțul a fost făcut de Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.