Bogdan Toader: „Spitalul Județean de Urgență Ploiești trebuie sprijinit, nu împiedicat să ajute pacienții!”

3 septembrie 2020  |  06:45  |  👁 134 Vizualizari


Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova și candidat al Alianței pentru Prahova pentru un nou mandat la conducerea CJ, solicită Direcției de Sănătate Publică, Ministerului Sănătății și, nu în ultimul rând, Instituției Prefectului Prahova să găsească soluții concrete, cât mai urgent, pentru situația de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
“Am evitat să vorbesc public despre incompetența cu care Direcția de Sănătate Publică gestionează situația generată de Covid-19 în județul Prahova, implicit la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Deși au fost informate, încă din luna iulie, DSP Prahova, Prefectura Prahova și Ministerul Sănătății (care are în subordinea sa spitalele publice locale, pe perioada stării de urgență) soluțiile încă întârzie să apară chiar și după protestul pe deplin justificat al medicilor de la UPU! DSP Prahova, Prefectura Prahova, aveți toate pârghiile atât la nivel local, cât și la nivel național. Ce vă împiedică să luați măsuri?”, cere explicații Bogdan Toader.
Șeful administrației județene precizează că, în prezent, cu fonduri de la Consiliul Județean, s-au achiziționat alte două aparate de testare pentru coronavirus, un al treilea fiind în procedură de achiziție, astfel încât pacienții care se prezintă în UPU să nu mai fie nevoiți să aștepte perioade lungi de timp rezultatele testelor: “Achiziția aparatului PCR rapid, cu o capacitate de 4 probe/oră și a unei linii complete de testare, cu o capacitate de 96 probe/ciclu de testare a fost realizată de Consiliul județean Prahova. Iar un al treilea PCR este deja în licitație publică.
Am recurs la această măsură după discuțiile, purtate acum o lună, cu conducerea spitalului, nicidecum așa cum pretinde DSP Prahova în comunicatul de presă de ieri. Nu a fost o soluție găsită de sau împreună cu DSP!
Mai mult decât atât, Consiliul Județean Prahova a procedat la achiziționarea acestei aparaturi și a unui Computer Tomograf, precum și dotări, pe fonduri europene, pentru tot ceea ce înseamnă condiții de tratament îmbunătățite (paturi terapie intensivă, ventilatoare de înaltă performanță, aparat de radiologie (RX) mobil, atomizoare, nebulizatoare pentru dezinfecția aero-microflorei etc.) la Secția de boli infecțioase – unitate COVID”.
Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean și candidat al Alianței pentru Prahova la un nou mandat la conducerea CJ, solicită, de asemenea, explicații din partea Direcției de Sănătate Publică: “Pentru că medicii au nevoie de soluții, pe această cale, solicit DSP Prahova să ne precizeze care este spitalul prahovean identificat pentru a deveni spital suport Covid, menționat în comunicatul de presă emis ieri. De asemenea, solicit, din nou, instituțiilor abilitate să suplimenteze personalul medical, să determine spitalele suport din Prahova să își amenajeze un număr suficient de paturi pentru primirea, diagnosticarea și tratarea pacienților Covid-19. Este nevoie, de asemenea, de o acțiune coordonată de către Direcția de Sănătate Publică, aplicabilă imediat, pentru distribuirea pacienților în spitalele suport din județ. Totodată, aștept de la DSP Prahova, Prefectura Prahova, Ministerul Sănătății și toate instituțiile direct implicate să demonstreze eficiență pentru a nu distruge sistemul de sănătate din Prahova.
Spitalul Județean de Urgență Ploiești trebuie sprijinit, nu împiedicat să ajute pacienții!
Nu știu dacă există interese meschine pentru a îngropa cea mai mare unitate medicală cu paturi din județul Prahova! Sper ca Spitalul Județean, medicii, asistenții și pacienții acestei unități spitalicești să nu devină un teatru de luptă în această campanie electorală! Să fim responsabili, pentru că oamenii asta așteaptă de la noi!”, a mai precizat Bogdan Toader.

 

Cine este cu adevărat responsabil de situația critică de la Spitalul Județean. Lămuriri necesare!

Am evitat să vorbesc public despre incompetența cu care DSP gestionează situația generată de Covid-19 în județul Prahova, implicit la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.Deși au fost informate, încă din luna iulie, DSP Prahova, Prefectura Prahova și Ministerul Sănătății (care are în subordinea sa spitalele publice locale, pe perioada stării de urgență) soluțiile încă întârzie să apară chiar și după protestul pe deplin justificat al medicilor de la UPU‼DSP Prahova, Prefectura Prahova, aveți toate pârghiile atât la nivel local, cât și la nivel national. Ce vă împiedică să luați măsuri⁉️✅ Achiziția aparatului PCR rapid, cu o capacitate de 4 probe/oră și a unei linii complete de testare, cu o capacitate de 96 probe/ciclu de testare a fost realizată de Consiliul județean Prahova. Iar un al treilea PCR este deja în licitație publică.⚠️ Am recurs la această măsură după discuțiile, purtate acum o lună, cu conducerea spitalului, nicidecum așa cum pretinde DSP Prahova în comunicatul de presă de ieri. Nu a fost o soluție găsită de sau împreună cu DSP❗ ✅ Mai mult decât atât, Consiliul Județean Prahova a procedat la achiziționarea acestei aparaturi și a unui Computer Tomograf, precum și dotări, pe fonduri europene, pentru tot ceea ce înseamnă condiții de tratament îmbunătățite (paturi terapie intensivă, ventilatoare de înaltă performanță, aparat de radiologie (RX) mobil, atomizoare, nebulizatoare pentru dezinfecția aero-microflorei etc.) la Secția de boli infecțioase- unitate COVID. 1️⃣ Pentru că medicii au nevoie de soluții, pe această cale, solicit DSP Prahova să ne precizeze care este spitalul prahovean identificat pentru a deveni spital suport Covid, menționat în comunicatul de presă emis ieri.2️⃣ De asemenea, solicit, din nou, instituțiilor abilitate să suplimenteze personalul medical, să determine spitalele suport din Prahova să își amenajeze un număr suficient de paturi pentru primirea, diagnosticarea și tratarea pacienților Covid-19. 3️⃣ Este nevoie, de asemenea, de o acțiune coordonată de către Direcția de Sănătate Publică, aplicabilă imediat, pentru distribuirea pacienților în spitalele suport din județ.4️⃣ Totodată, aștept de la DSP Prahova, Prefectura Prahova, Ministerul Sănătății și toate instituțiile direct implicate să demonstreze eficiență pentru a nu distruge sistemul de sănătate din Prahova. Spitalul Județean de Urgență Ploiești trebuie sprijinit, nu împiedicat să ajute pacienții‼Nu știu dacă există interese meschine pentru a îngropa cea mai mare unitate medicală cu paturi din județul Prahova! Sper ca Spitalul Județean, medicii, asistenții și pacienții acestei unități spitalicești să nu devină un teatru de luptă în această campanie electorală!Să fim responsabili, pentru că oamenii asta așteaptă de la noi!

Publicată de Bogdan Toader pe Miercuri, 2 septembrie 2020

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.