Bogdan Toader speaker la Festivalul Internațional de Educație FIEdu2019

20 septembrie 2019  |  13:40  |  👁 599 Vizualizari


Festivalul Internațional de Educație FIEdu aduce experți educaționali din Finlanda, Irlanda, Elveția și Ungaria pe 21 și 22 septembrie la Ploiești.

FIEdu reunește principalii actori din educație: factori de decizie, cercetători, profesori, părinți, copii, companii și organizații care promovează metode didactice și softuri educaționale moderne.

Accesul participanților la acest eveniment se face pe bază de bilet sau abonament.

De la meșteșuguri aduse cu dăruire de artizani inimoși, la cele mai recente tendințe în tehnologie, de la noțiuni de îngrijire a tenului pentru adolescenți, oferite de specialiști în domeniu, la ateliere de dezvoltare personală pentru copii și tineri, de la îndrăgitele standuri de carte, până la vitrinele cu bunătăți, Youth Festival are câte ceva pregătit pe placul fiecărui vizitator!

,,Am plăcerea de a lua parte, în calitate de speaker, la FIEdu2019, un concept unic în România și în Estul Europei!

Festivalul Internațional de Educație este un eveniment care aduce împreună cei mai importanți actori din domeniu pentru a pune bazele unui sistem educațional orientat pe utilizarea celor mai eficiente practici de predare în școlile românești, modele testate la nivel mondial, cu scopul de a putea fi implementate în România spre beneficiul copiilor și al întregii societăți.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 septembrie 2019, începând cu ora 9.00, la Consiliul Județean Prahova, unde vor fi prezenți părinți, copii, profesori, factori de decizie ai domeniului, directori de școli, dar și cercetători din domeniul educației și nu numai.

Acesta reunește experți educaționali din Finlanda, Irlanda, Elveția și Ungaria, iar Alexandra Anton, CEO FIEdu & Director la SEVA Ploiești, Marjut Akola, Ambasadorul Finlandei la București, Dragoș Pătraru, journalist, Doru Căstăian, profesor, autor și traducător, Laura Grunberg, profesor la Universitatea București sau George Ștefan Năzăreanu, profesor naturalist, sunt doar câteva dintre numele alături de care voi vorbi despre importanța inovației și a cercetării în tehnicile de predare, astfel încât copiii noștri să învețe cu drag, să proceseze informații relevante și inspiraționale, în cadrul unul mediu transformațional, structurat pentru nevoile lor.

Așadar, sâmbătă, la Consiliul Județean Prahova, FIEdu transformă Ploieștiul în capitala educației! Pe curând!”, a conchis Bogdan Toader, președintele Conisliului Județean Prahova, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.