Astăzi, 11 noiembrie, este celebrată Ziua Veteranilor

11 noiembrie 2020  |  08:47  |  👁 322 Vizualizari


Cunoscută anterior ca „Zi a Armistiţiului”, această dată marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial, căci la ora 11, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, câteva ore mai devreme, de forţele aliate cu Germania, în Pădurea de la Compiegne, în urma căruia se punea capăt războiului, menţionează site-ul www.mairie-margnylescompiegne.fr.

Această zi era celebrată prin manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe ţări ale lumi, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, precum şi în state europene. România s-a alăturat acestor state în anul 2014, prin adoptarea Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Astfel, după articolul 6, a fost introdus un nou articol, care stipulează că ”în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”.

Potrivit unui Comunicat de presă al MApN din 10 noiembrie 2014, pentru Armata României, semnificaţia acestei zile este legată şi de faptul că, la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, acesta fiind primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan. Sergentul major Iosif Silviu Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în timp ce o coloană de blindate aparţinând Batalionului 151 ‘Războieni’ (‘Lupii Negri’), aflată în misiune de luptă, a fost atacată cu focuri de armă în zona localităţii Spin Puldac, situată în apropierea graniţei cu Pakistanul. Iosif Silviu Fogoraşi a fost primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, iar Mihail-Anton Samuilă a decedat trei zile mai târziu, la 14 noiembrie, într-un spital de campanie al armatei Statelor Unite din Bagram. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu ”Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Astfel, această zi este celebrată şi în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, remis AGERPRES la 9 noiembrie 2018, aproximativ 45.000 de militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest ori în alte misiuni din Africa sau Europa, iar în perioada 1996-2018, România a pierdut 29 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 180 au fost răniţi. Ulterior, la 5 septembrie 2019, şi-a pierdut viaţa încă un militar român, în capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

În anul 2018, cu prilejul Zilei Veteranilor, au fost organizate ceremonii militare şi religioase în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni în teatrele de operaţii. Activităţi similare au avut loc şi la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii. De asemenea, în Bucureşti a avut loc, la 11 noiembrie 2018, ceremonia militară de dezvelire a bustului Mareşalului Alexandru Averescu, unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari români din toate timpurile, amplasat în faţa Mânăstirii Caşin (la intersecţia Bulevardului Mărăşti cu strada Alexandru Constantinescu), şi depuneri de coroane de flori. Evenimentul a fost organizat la împlinirea a 100 de ani de la momentul istoric al zilei de 11 noiembrie 1918, ce încheia oficial Primul Război Mondial, şi în contextul Anului Centenar. Bustul mareşalului este o lucrare a autorului Valentin Tănase şi a fost donat Primăriei Capitalei de către Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic remis AGERPRES la 10 noiembrie 2019.

În ţara noastră, se sărbătoreşte şi Ziua veteranilor de război, la 29 aprilie, instituită prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.