Anunț de ultimă oră despre Slujba de Înviere. Ce restricții se impun de Paște

25 martie 2021  |  15:19  |  👁 538 Vizualizari


Anunț de ultimă oră pentru toți românii cu doar câteva săptămâni înainte de sărbătorile Pascale. Premierul Florin Cîțu vine cu noi informații legate de Slujba de Înviere. Ce restricții vor fi impuse la nivel național? Este vestea momentului pentru de credincioși.

Premierul Florin Cîțu vine cu noi informații legate de sărbătorile Pascale. Credincioșii vor fi cei mai fericiți. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, acesta susține că intervalul orar al restricțiilor pentru Slujba de Înviere va fi adaptat, în așa fel încât credincioșii să poată participa fizic.

El a mai subliniat faptul că a ascultat toate propunerile făcute de reprezentanții cultelor, iar totul trebuie să se desfășoare în condiții de siguranță sanitară.

„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară.

Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători”, anunță premierul Florin Cîţu, pe pagina sa de socializare.

În ceea ce privește soluția găsită, potrivit premierului, va fi nevoie de adaptarea intervalului orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile fiecărui cult religios, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară.

Totodată, premierul a făcut un apel la cultele religioase cerându-le să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinare. El a mai adăugat că vaccinarea este singurul lucru care ne va ajuta să depășim pandemia, scăzând numărul de infectări.

 

Florin Cîțu a mai vorbit și despre o serie de modificări pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința înmormântării celor decedați din cauza infectării cu noul coronavirus.

Mai exact, potrivit acestuia, vor fi adaptate anumite norme pentru ca slujbele de înmormântare să poată fi oficializate.

„În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține”, a adăugat Cîțu

De menționat este faptul că, Patriarhia Română a anunțat la rândul său joi că Slujba de Înviere se va desfășura normal, cu purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării sociale.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.