Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) afirmă că peste jumătate din măştile de protecţie verificate în ultima săptămână aveau neconformităţi legate de etichetare, de modul de comercializare, fiind date amenzi în valoare de 1,75 milioane de lei.
”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) supraveghează piaţa de materiale de protecţie încă de la începutul stării de urgenţă şi de alertă cauzate de pandemia cu COVID-19. Astfel, doar în ultima săptămână, au fost controlaţi 504 operatori economici, la nivelul întregii ţări, constatându-se abateri la 275 dintre aceştia. Au fost verificate măşti în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecţie (EIP), în valoare de 2,1 miioane de lei, (aproximativ 58%)”, transmite ANPC.
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în oprirea temporară de la comercializare a peste 31 milioane de măşti şi oprirea definitivă de la comercializare a mai mult de 90.000 de măşti.
Abaterile constatate de ANPC
- Lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului
- Lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare
- Lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat
- Lipsa traducerii în limba română a informaţiilor si instrucţiunilor pe etichetele de produs.
- Lipsa indicării elementelor de identificare şi caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului şi adresa sediului în România
- Lipsa marcajului CE
- Lipsa declaraţiei de conformitate
- Lipsa indicaţiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare si/sau nerespectarea acestora
- Lipsa informaţiilor privind modul de intreţinere a EIP
- Lipsa lotului sau a numărului de serie ori a altui element care să permită identificarea măştii- EIP
- Lipsa înscrierii mărimii măştii – EIP
- Comercializarea de produse nesigure (în interiorul cutiei, măştile nu erau ambalate)
- Elemente care pot induce în eroare consumatorul cu privire la legalitatea produsului :
- în declaraţia de conformitate era înscris că produsul mască era dispozitiv medical, iar raportul de testare era emis pentru un EIP care se supune altui cadru legal
- aplicarea marcajului CE de către organisme neacreditate
- aplicarea marcajului CE la produsele „măşti igienice lavabile„ şi „măsti igienice lavabile pentru copii” la care se afirma prin etichetare că „nu fac parte din grupa echipamentelor individuale de protecţie şi nici din grupa dispozitivelor medicale” pe declaraţia de conformitate fiind indicată Legea nr.245/2004;
- neconcordanţă între denumirea produsului şi informaţiile de pe ambalaj şi cele din declaraţia de conformitate emisă de producător
- instrucţiuni de utilizare diferite de cele înscrise în fişa tehnică, produsul fiind prezentat drept un dispozitiv medical de tipul II, deşi documentaţia menţionează tipul I. Produsul avea marcajul CE fără ca producătorul să poată prezenta un document eliberat de către un organism de evaluare a conformităţii
- Practici comerciale incorecte
- Lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor.
În cadrul acţiunilor de control au fost avute în vedere şi notificările RAPEX ale statelor membre cu privire la măşti. În acest context, au fost găsite la comercializare produse notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare.