Ambasadorul SUA la Chişinău: Nu avem indicii deocamdată că Republica Moldova ar putea fi ţinta unui atac

21 martie 2022  |  18:25  |  👁 393 Vizualizari


Ambasadorul SUA la Chişinău, Kent Logsdon, a declarat că nu există deocamdată indicii că Rusia ar putea întreprinde un atac asupra Republicii Moldova în contextul invaziei ruse în Ucraina, care a intra luni în a 26-a zi, relatează Deschide.md.

„Suntem cu toţii atenţi la orice semn şi la orice ştire ca să ne dăm seama ce se întâmplă în imediata vecinătate a frontierei Republicii Moldova. În acest moment nu avem indicii că Republica Moldova ar putea fi ţinta unui atac, dar suntem foarte îngrijoraţi de ceea ce ar putea să se întâmple în regiune, în special în contextul imaginilor pe care le vedem în fiecare zi a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a spus diplomatul american.

În contextul confruntării militare cu Rusia, Kievul trebuie să acorde o atenţie deosebită Transnistriei, mai ales că aerodromul de la Tiraspol poate deveni un punct de desant al trupelor ruse pentru ofensiva asupra Odesei, declaraseră recent generalul forţelor armate ucrainene Serghei Krivonos şi expertul militar ucrainean Oleg Jdanov, potrivit RBC.ua.

De asemenea, primarul oraşului Odesa, Ghennadi Truhanov, îşi exprimase săptămâna trecută preocuparea faţă de posibilitatea ca trupele ruse din Transnistria să participe la ofensiva rusă împotriva Odesei concomitent cu cele care ar veni dinspre localitatea Voznesensk, regiunea Nikolaiev.

„Este o intenţie pe care ei (ruşii) nu o ascund. Dar până când gruparea de trupe ruse care avansează spre Voznesensk nu va ajunge la Odesa, Transnistria va sta foarte liniştită. Mai ales că noi avem suficiente trupe şi artileria noastră poate ajunge adânc în teritoriul transnistrean”, a afirmat Jdanov.

Pentru Ucraina în ansamblul ei, dimensiunea contingentului rus din Transnistria nu reprezintă o ameninţare deosebită. Rusia dispune acolo de un efectiv de circa 3.000 de soldaţi repartizaţi în câteva unităţi de luptă, un batalion de tancuri, două batalioane motorizate şi unul de artilerie. Restul sunt unităţi de sprijin, a explicat acelaşi expert ucrainean.

El a exprimat îndoieli că ruşii ar putea efectua în Transnistria o mobilizare forţată, aşa ca în regiunile Lugansk şi Doneţk, controlate de separatiştii proruşi.

Motivul pentru care zona transnistreană trebuie să se afle în atenţia autorităţilor de la Kiev este explicat de generalul Krivonos. Pericolul constă în aceea că aeroportul militar de la Tiraspol ar putea deveni un punct important pentru desantul de trupe ruseşti care să participe la ofensiva împotriva Odesei.

Dacă ruşii vor reuşi să transfere acolo forţe suplimentare, acesta va deveni un ‘cuţit în spatele’ regiunilor Odesa şi Viniţa, consideră generalul forţelor armate ucrainene, conform RBC.ua.

 sursa: stiri.tvr.ro
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.