Ana Odagiu a atras atenția internauților cu un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Actrița a vorbit despre un coleg de breaslă pe care l-a descris drept misogin și ipocrit, fără să îi dezvăluie identitatea.
Potrivit acesteia, bărbatul ar poza în apărător al drepturilor femeilor, însă ar face acest lucru din dorința de a câștiga notorietate în mediul online.
Cunoscută pentru felul direct în care își exprimă opiniile, Ana Odagiu nu s-a ferit să îl critice pe colegul său și a transmis un mesaj dur, în care a vorbit și despre femeile care îi apreciază discursul.
„Văd un coleg, misogin suprem, care și-a pus capa de apărător al femeilor și se zbate pentru drepturile lor. Nu condus de vreo empatie, că îl cunosc pe om, ci condus de o nevoie absolut personală și egoistă de a câștiga puțină notorietate d-asta online. Și misoginul, ipocritul vorbește bine. El are argumente, el e bătăios, se luptă pentru femei. Este empatic de nu se poate. Ce e mai rău este că unele femei, văzând ce spune el pe gură, aplaudă misoginul, ipocritul, crezând că el este adevărat. Adică am ajuns să ne aplaudăm abuzatorul. Cam trist”, a transmis Ana Odagiu, pe Instagram.
Pe plan sentimental, Ana Odagiu și Conrad Mericoffer au divorțat în ianuarie 2025, la mai puțin de doi ani de la căsătoria din primăvara lui 2023. Actorul a mai trecut printr-un divorț, după ce s-a despărțit de actrița Victoria Răileanu.
Actrița a vorbit despre perioadele dificile din viața sa de după despărțire și despre felul în care a reușit să se ridice după momentele în care a simțit că a pierdut totul. Ana Odagiu a povestit că, după unele despărțiri, se întorcea în apartamentul mamei sale, însă a privit fiecare început de la zero ca pe o nouă provocare.
Mai multe pentru tine
„Într-un alt apartament, dar în general, după despărțiri, când eram mai mică, mă întorceam la mama. Da, dar tot timpul a fost încântător ( să o ia de la 0). Am picat de multe ori, poate sub 0, dar m-am ridicat, a fost greu de fiecare dată, dar cumva am fost crescută așa. Încă de mică am știut că tot ce ai se poate dărâma într-o secundă și că trebuie să fii pregătit să o iei de la capăt”, a declarat Ana Odagiu, la Știrile Antena Stars.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.