Sediul Curţii de Apel Bucureşti a fost evacuat marţi dimineaţă, după ce o persoană a anunţat la 112 că în incinta Palatului de Justiţie se află un dispozitiv exploziv. Printre cei evacuaţi s-a aflat şi Elena Udrea, care participa la ultimul termen al judecării dosarului privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
În timpul desfăşurării procesului, un jandarm a intrat în sala de judecată şi a anunţat că există o ameninţare cu bombă.
Magistraţii au decis suspendarea procesului, iar toate persoanele au fost evacuate în afara sediului Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca dezbaterile să se reia în jurul orei 14.00, potrivit Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi ale Serviciului Pirotehnic.
„Astăzi, în jurul orei 10.40, Poliţia Capitalei a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că la Curtea de Apel Bucureşti se află un dispozitiv exploziv. La acest moment, clădirea este evacuată, iar la faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul IGPR, care urmează sa efectueze verificări specifice”, se arăta în comunicatul inițial al Poliţiei.
Cu puțin înainte de ora 13.00, Poliția Capitalei a transmis că „aspectele semnalate prin apelul 112 nu se confirmă”.
În iulie 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.