Administrația David de la Florești – un eșec înregistrat din 4 în 4 ani

22 aprilie 2024  |  13:46  |  👁 866 Vizualizari


În comuna Florești, județul Prahova, din 4 în 4 ani avem de a face cu o administrație de familie, ținând cont că familia David se află la cârma primăriei, întâi soțul, Eugen David, apoi actualul edil și soția acestuia, Simona.
Din nefericire, lucrurile din primărie nu funcționează ca în familie, ținând cont de evoluția comunei, care arată mai mult a sat decât a comună europeană. Dacă ne gândim la investițiile din zonă, ele nu au vizat neapărat dezvoltarea localității, ci mai mult au urmărit satisfacerea clientelei politice, iar aici vorbim de influența PNL, partid recunoscut în județ pentru ”combinații”, cum este și cazul lui Iulian ”Lamborghini” Dumitrescu.

                                                                                    
Un exemplu de investiție făcută într-un mod dezastruos îl reprezintă canalizarea localității, făcută pe bani mulți și prost executată. Dar ce este mai interesant e faptul că acum câțiva ani, din cauza lucrărilor executate prost de către S.C. Vidanj Construct S.R.L., șanțurille fiind pe vremea aceea un adevărat pericol pentru locuitori, un bărbat și-a pierdut viața, fiind deschis și un dosar penal. Totul este relatat mai pe larg aici.

Lucrurile au fost tergiversate, iar clanul David a apelat la alte lucrări privind canalizarea la firma S.C. Vidanj Construct S.R.L.
Coincidență?

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.