Românii au început să își facă bagajele și să plece spre litoralul Mării Negre pentru sezonul estival din 2026. Pe un forum Reddit, un român s-a plâns de un concediu în Mamaia, o stațiune supraevaluată de la malul mării.
Utilizatorul Reddit care a pornit forumul pe platformă a simțit nevoia să se plângă la alți turiști și să împărtășească experiența sa în concediul de la Mamaia.
Acesta nu a avut nimic pozitiv de spus despre stațiune. Pentru început, a avut senzația tot sejurul că se afla „într-o simulare proastă”.
„Mâncarea a fost ceva rău, ceva extrem de rău. Sunt niște preturi foarte mari și mâncarea este o mizerie ordinară. Am comandat chiftele de la un restaurant „tradițional românesc” și am primit mici tăiați în bucățele, ca să arate ca niște chiftele cu sos roșu. Ați auzit vreodată de chiftele făcute din carne de mici? Acum auziți. Când am chemat șeful de sală, a dat din umeri și a zis că da, știe din ce sunt făcuți”, a declarat românul.
Acesta s-a plâns și de plajele din Mamaia, unde nu există toalete, iar în locurile în care chiar există, taxa de intrare este de 3 lei. De asemenea, nici șezlongurile nu sunt ușor de prins dacă turiștii nu ajung la ora 5 dimineața.
În comentarii, un român a împărtășit câteva sfaturi personale pentru turiștii care mai ajung la Mamaia.
Alți români s-au declarat și ei nemulțumiți din condițiile de pe litoralul din România, așa că au ales să migreze spre plajele străine. „Refuz pe cât posibil să mai merg la noi pe litoral, chiar și așa, scurt, de weekend”; „Mereu a fost. Ultima oară când am fost și eu pe acolo (acum 4 ani, timp de 4 zile), în fiecare seară ieșea canalizarea pe stradă… Mirosul minunat, ce să Totul lasă de dorit, se agață de voucherele de la stat și se miră că lumea merge în Bulgaria sau Grecia, unde e mai ieftin sau, cel mult, la fel ca și costuri”, au spus câțiva turiști, pe Reddit.
Comparat cu stațiunile din Grecia, Turcia sau Bulgaria, litoralul românesc pierde teren. Nu doar la capitolul servicii, ci și la prețuri. În timp ce în unele zone din Mamaia sau Eforie Nord o noapte de cazare ajunge ușor la peste 600 lei, în Grecia același turist poate beneficia de o experiență completă – cazare, masă, plajă și obiective turistice – la un preț mai mic.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.