Printre cele mai eficiente ingrediente pe care le poti folosi se numara uleiul de cocos, avocado sau miere.
Au efect mastile naturale pentru par?
„Mastile pe care le faci in casa pot fi eficiente, desi nu sunt la fel de elegante precum produsele folosite in salon”, declara medicul dermatolog Stefani Kappel pentru self.com. Specialista spune ca unele ingrediente adaugate in mastile pentru par pot imbunatati textura si sanatatea parului, fara sa coste la fel de mult ca produsele cumparate din magazin.
Ce ingrediente poti include in mastile pentru par?
Exista o formula ideala pentru mastile facute in casa. Specialistii recomanda sa incepi cu o baza, precum iaurt, avocado – care este bogat in biotina – banane sau maioneza. Apoi poti adauga un umectant, asa cum este mierea, pentru a oferi hidratare parului. Adauga un ulei, precum uleiul din samburi de struguri, uleiul de masline sau de migdale, care are rolul de a repara firele degradate.
Dr. Kappel spune ca grasimile hidrolipide sunt foarte eficiente in mastile hidratante pentru par. „Unele dintre cele mai eficiente ingrediente pe care le poti folosi acasa sunt uleiul de avocado, uleiul de jojoba sau uleiul de cocos”, spune specialista. Aceste uleiuri naturale pot reface cuticula degradata care acopera fiecare fir in parte. „Pe langa acestea, albusul si galbenusul de ou sunt, de asemenea, foarte eficiente”, adauga dermatologul. Oul este bogat in vitaminele A, E, biotina si folat, care fortifica firele de par.
Ar trebui sa eviti ingredientele citrice in cantitati mari, precum zeama de lamaie, lime sau alte fructe acide, care pot lasa parul uscat, casant si pot afecta nuanta parului. In cazul contactului cu scalpul, pot duce la aparitia dermatitei.
Descopera cinci masti hidratante pentru par, obtinute acasa din ingrediente naturale:
1. Masca cu ulei de cocos, maioneza si iaurt
Este o masca ideala pentru parul degradat in urma vopsirii sau decolorarii.
Ingrediente:
2 linguri cu iaurt integral
1/2 cana cu maioneza
2 linguri cu ulei de cocos
„Pentru a profita la maximum de potentialul acestei masti reparatoare, trebuie intai sa-ti speli parul cu un sampont purifiant, pentru a elibera cuticula”, spune hairstylistul Monica Davis pentru Self. Amesteca ingredientele si aplica masca pe parul umed, incepand de la jumatatea lungimii catre varfuri, fara sa aplici la radacina. „Lasa masca sa actioneze timp de 50-60 de minute si spala-te cu sampon, dar nu cu cel purifiant”, spune Davis.
2. Masca cu avocado, ulei de masline si miere de manuka
Aceasta masca este perfecta daca vrei un plus de hidratare si stralucire.
Ingrediente:
1 avocado si jumatate
2 linguri cu ulei de masline
zeama de la o jumatate de lamaie
1-3 picaturi de ulei esential, in functie de preferinte (optional)
Amesteca toate ingredientele in blender. Aplica pe par si scalp, acopera cu o casca de dus si lasa masca sa actioneze timp de 45 de minute. Spala-te cu samponul tau obisnuit si aplica balsam.
„Este masca ideala pentru a reda sanatatea, stralucirea si hidratarea parului tau”, declara hairstylistul celebritatilor Annagjid “Kee” Taylor. Uleiurile naturale din avocado si mierea de manuka ajuta la refacerea si hidratarea parului si scalpului uscat. „Zeama de lamaie are efect antibacterian si combate matreata”, spune specialistul. Daca alegi sa adaugi ulei esential, cele mai bune optiuni sunt uleiul din arbore de ceai, care este folosit adesea pentru a trata matreata, si cel de menta, care stimuleaza circulatia sanguina la nivelul scalpului.
3. Masca cu iaurt grecesc, ulei de ricin, ulei de cocos si ou
Aceasta masca te ajuta sa repari parul degradat si sa previi ruperea firelor deteriorate.
Ingrediente:
1 cana cu iaurt grecesc simplu
1 lingura cu ulei de ricin
1 lingura cu ulei de cocos
1 ou
Amesteca iaurtul grecesc pana devine cremos. Bate bine ouale si adauga-le peste iaurt, impreuna cu celelalte ingrediente.
Aplica pe par, de la radacini pana la varfuri, acopera cu o casca de dus si lasa sa actioneze timp de cel putin o ora. La final, clateste-ti bine parul.
„Este o masca intens reparatoare si este grozava pentru folosirea saptamanala”, spune Taylor. Proteinele din ou si iaurtul grecesc ajuta la refacerea parului uscat si degradat, prevenind ruperea.
4. Masca cu ulei de cocos, avocado, ou si miere
Daca te confrunti cu rarirea parului, incearca aceasta masca bogata in proteine.
Ingrediente:
1/2 avocado
1 ou
1 lingura cu ulei de cocos
1/2 lingurita cu miere
Amesteca toate ingredientele si aplica pe par si scalp. Lasa sa actioneze timp de 30 de minute, apoi spala-te pe cap si aplica balsam.
„Unul dintre principalii factori care contribuie la caderea si rarirea parului este lipsa proteinelor din dieta”, spune hairstylista Dawn Clemens. Aceasta masca, spune specialista, ii ofera parului tau un aport de proteine hranitoare.
5. Masca cu banana, ulei de masline si lapte de cocos
Aceasta masca este ideala pentru hidratarea intensa a parului uscat si casant.
Ingrediente:
1 banana
2 linguri cu ulei de masline
2 linguri cu lapte de cocos
Pune banana in blender si mixeaza pana obtii o pasta fina. Adauga treptat uleiul de masline, apoi laptele de cocos, in timp ce blenduiesti in continuare.
Aplica masca pe par si pe scalp, pune-ti o casca de dus si lasa sa actioneze timp de 30 de minute. Spala-te pe cap si aplica balsam.