Un incident dramatic a avut loc miercuri după-amiază în Craiova, unde o fetiță de doar 4 ani și 10 luni și-a pierdut viața în parcarea unui mall. Copila se afla într-un autoturism alături de mama sa în momentul în care i s-a făcut rău, iar intervenția echipajelor medicale nu a mai putut schimba deznodământul.
Potrivit informațiilor, fetița, care suferea de afecțiuni neurologice și avea un handicap accentuat, fusese dusă la medic cu doar câteva ore înainte de tragedie.
După consultație, familia a mers la farmacie pentru a ridica tratamentul prescris, iar copilul a rămas în mașină împreună cu mama sa, care are, la rândul ei, probleme de sănătate.
În acest timp, rudele, inclusiv nașa fetiței, au plecat pentru scurt timp la cumpărături. Situația s-a agravat rapid, iar la un moment dat micuța a început să aibă dificultăți de respirație, intrând ulterior în stop cardiorespirator.
Nașa fetiței, Florentina, a povestit pentru Antena 3 CNN cum a descoperit copilul fără semne vitale, imediat ce s-a întors la mașină.
„Fetița suferea de epilepsie și sindromul Rett. I s-a făcut controlul la 12:30 și am venit la farmacie să luăm medicamentele. Am lăsat-o pe mamă cu fetița în mașină. Când ne-am întors, mama o ținea în brațe, iar ea nu mai avea puls. Am sunat imediat la 112”, a declarat femeia.
Aceasta a mai precizat că echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au încercat să salveze viața copilului, însă fără rezultat.
Apelul la 112 a fost efectuat după ce situația devenise critică, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, conform protocolului. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au reușit să readucă la viață fetița.
Mai multe pentru tine
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia. Trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde necropsia urmează să stabilească cauza exactă a decesului.
Anchetatorii vor analiza și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, pentru a clarifica dacă mama a fost în permanență în autoturism sau dacă au existat momente în care copilul a fost lăsat singur.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.