Sorin Grindeanu, singurul candidat la șefia Partidului Social Democrat, a fost ales președinte al partidului prin votul congresului întrunit vineri.
Grindeanu a fost ales cu 2.787 de voturi, din 2810 exprimate. Cincisprezece social-democrați au votat împotriva alegerii sale și opt s-au abținut.
„De astăzi, pornim la drum. Avem foarte multă muncă de făcut. Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. Nu trebuie să inventăm nimic nou. Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni şi să facem politici publice pentru români. Uniţi pentru români puternici doar împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Grindeanu de pe scena Congresului, la aflarea rezultatului.
În moţiunea sa, prezentată în Congres, Grindeanu susține că dorește o „reformă raţională şi profundă – o schimbare de abordare” și că „reforma internă, începută prin această moţiune, este şi un exerciţiu de onestitate”.
„Ne recunoaştem greşelile şi nu le repetăm. Ne modernizăm fără să ne pierdem identitatea. Rămânem partidul echilibrului şi al decenţei. Congresul PSD 2025 trebuie să consacre o nouă etapă a partidului, definită de claritate doctrinară, modernizare internă, solidaritate atât naţională, cât şi europeană”, se spune în document.
Social-democrații vor avea în mandatul lui Grindeanu cinci prim-vicepreședinți față de unul, cât au în prezent:
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița;
Bogdan Ivan, ministrul Energiei;
Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava;
Victor Negrescu, europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European;
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
De asemenea, partidul va avea și 20 de vicepreședinți: 12 pe domenii de activitate și 8 pe regiuni.
Daniel Băluță va prelua conducerea PSD București, așa cum a anunțat PSD încă de la anunțarea candidaturii sale la Primăria Capitalei, în locul Gabrielei Firea care va fi unul din vicepreședinții regionali pentru București – Ilfov.
Vicepreședinți:
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
Dragoș Benea, eurodeputat
Gheorghe Cârciu, eurodeputat
Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București
Vasile Dîncu, europarlamentar
Andrei Dolineaschi, deputat de București
Marius Alexandru Dunca, senator de Brașov
Doina Federovici, senatoare de Botoșani
Gabriela Firea, eurodeputată
Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman
Aladin Gigi Georgescu, președintele CJ Mehedinți
Dumitrița Gliga, deputată de Mureș
Romeo Lungu, deputat de Buzău
Silvia Claudia Mihalcea, deputată de Caraș Severin
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara
Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea
Gheoghe Șoldan, președinte CJ Suceava
Adriana Diana Tușa, deputată de București
Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș
De asemenea, Paul Stănescu va fi înlocuit în postul de secretar general al PSD, pe care l-a deținut șase ani, de europarlamentarul Claudiu Manda.
Grindeanu a preluat interimatul la conducerea partidului după demisia fostului președinte, Marcel Ciolacu, care a demisionat în luna mai a acestui an în urma eșecului înregistrat la alegerile prezidențiale.
În schimb, Ciolacu va candida la conducerea Consiliului Județean Buzău, unde vor avea loc alegeri parțiale pe 7 decembrie, odată cu cele de la București.
Renunțarea la sintagma „progresist” din statut, votată de Congres
În afară de votul pentru noua conducere, la propunerea lui Sorin Grindeanu, congresul a votat și o modificare de statut privind doctrina PSD, anunțată de viitorul președinte titular ca „un „nou capitol pentru Partidul Social Democrat”.
Grindeanu a propus ca PSD să renunțe la sintagma de „partid progresist”, pentru că „definiția adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi PSD”.
Modificarea statutară ar trebui să identifice PSD ca un partid „modern de centru-stânga, naţional şi echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea şi respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiţionale şi culturale ale poporului român”, spune Grindeanu.
PSD încearcă astfel să recupereze o parte din electoratul care a migrat către partide autointitulate suveraniste, precum AUR, care înregistrează de la un rând de alegeri la altele creșteri consistente procentuale în opțiunile electoratului român.
De astăzi, partidul promite să promoveze „valori naționale, religioase, tradiționale”. „Definirea adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi. (…) PSD este și a fost întotdeauna un partid al României, nu al experimentelor ideologice”, a scris, în urmă cu aproape o lună, Sorin Grindeanu pe Facebook.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.