Nicușor Dan se autodenunță și povestește cum făcea Alba-Neagra cu bugetul Primăriei București: Puneam banii la investiții, știam că nu se vor face și îi mutam la salarii

26 septembrie 2025  |  11:13  |  👁 132 Vizualizari


Președintele Nicușor Dan a povestit, la Digi24, ce artificii făcea la Primăria Capitalei, astfel încât să iasă bugetul la final de an. Conform propriilor declarații, acesta ar fi bugetat investiții despre care știa că nu se vor face niciodată. În aceeași vreme, nu ar fi bugetat plățile pentru salariile angajaților din primărie pentru ultimele două luni din an. La rectificarea bugetară, povestește senin președintele, banii se mutau de la investiții la salarii.
„Sunt artificii pe care noi ne-am obișnuit tot să le facem, inclusiv eu la primărie. Începeam anul fără să am bani pentru salariile pe lunile noiembrie și decembrie, pentru că știam că puneam niște bani la investiții, știind că tocmai pentru că nu aveam capacitate administrativă suficientă, jumătate din investițiile astea nu se făceau. Și atunci făceam o rectificare și duceam banii înapoi”, a spus președintele Nicușor Dan.
Declarațiile sale vin în contextul în care guvernul girat de el, Ilie Bolojan, trebuie să se încadreze, mai nou, într-o țintă de deficit bugetar de 8,4% din PIB în 2025. Situația nu este ușoară, pentru că mai toate cheltuielile guvernului sunt cheltuieli fixe, care nu pot fi amânate: salarii, pensii, dobânzi.
Pe de altă parte, cheltuielile cu investițiile, așa cum a subliniat practic și președintele Nicușor Dan, sunt cheltuieli flexibile. Cu alte cuvinte, finanțările pentru dezvoltare sunt primele sacrificate atunci când nu există buget pentru facturile curente și salariile angajaților.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.