Când România era mustrată și arătată cu degetul pentru „corupția endemică”, printre cei care țineau predici despre moralitate și stat de drept era Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție.
Omul care ne spunea solemn că „marile cazuri de corupție din România nu ajung în instanță”, că „politicienii trebuie să se abțină de la critici la adresa magistraților”, și că „transparența este cheia bunei guvernări”.
Ei bine, transparența l-a ajuns din urmă. Cu girofar.
Fostul comisar european Didier Reynders a fost pus sub acuzare oficială pentru spălare de bani, în Belgia. Nu într-o țară „coruptă din est”, nu în vreun colț uitat de Europa, ci chiar în inima Uniunii, acolo unde se fabrică lecțiile de morală pentru alții. Potrivit presei belgiene, investigația vizează tranzacții suspecte în valoare mare, ascunse sub pretextul cumpărării de bilete de loterie electronice – un mecanism banal, dar eficient, de rotire a banilor murdari.
Ironia? Investigația a fost declanșată de Unitatea de Prelucrare a Informațiilor Financiare și de Loteria Națională a Belgiei – instituții care au mirosit ceva necurat în spatele „norocului” unui politician cu experiență în finanțe. Reynders, cel care vorbea despre „buna funcționare a pieței unice” și „reglementarea relațiilor dintre lobbyiști și autorități”, este acum suspectat de exact genul de tranzacții obscure pe care le condamna în alții.
Să ne amintim: în calitatea sa de comisar european, Didier Reynders a făcut din România exemplul preferat de mustrat. „Nu am văzut progrese reale în lupta anticorupție”, spunea el. „Trebuie să ne asigurăm că marile cazuri ajung în instanță.”
Iată că acum, pentru prima dată, un „mare caz” chiar ajunge în instanță, doar că protagonistul este chiar el.
Același comisar care vorbea despre „independența mass-mediei publice” și despre „transparență în achizițiile publice” pare să fi fost, între timp, preocupat de o loterie financiară privată, cu bilete scumpe și câștiguri care nu apar pe niciun talon oficial.
Nu e prima oară când Reynders se joacă de-a moralitatea cu justiția belgiană: în urmă cu șase ani, a fost anchetat pentru fapte similare, dar dosarul s-a închis din lipsă de probe. De data aceasta, însă, procurorii au mers mai departe, iar soția sa – judecătoare onorifică – a fost și ea interogată.
În timp ce Bruxelles-ul privește acum cu tăcere spre propriul fost comisar, România își amintește discursurile lui moralizatoare despre „lipsa de progrese” și „statul de drept”. Cât despre statul de drept european, pare că și acolo, legea se aplică doar până la granițele ipocriziei.
Ne puteti gasi si pe Facebook!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
