Carnea de şarpe, posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China

23 ianuarie 2020  |  15:23  |  👁 76 Vizualizari


Carnea de şarpe este posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China, susţine o echipă de cercetători chinezi.

Intr-un articol publicat în Journal of Medical Virology este indicat că majoritatea pacienţilor infectaţi cu 2019‐nCoV au avut contact cu animale în piaţa Huanan din Wuhan, unde sunt vândute de la păsări la lilieci, şerpi şi animale domestice. Piaţa a fost închisă de la izbucnirea epidemiei.

„Pentru a determina sursa virusului, am realizat o analiză secvenţială amplă şi o comparaţie cu un codon relativ asemănător (RSCU) de la diferite specii de animale, pornind de la secvenţe existente ale noului coronavirus 2019‐nCoV”, spun cercetătorii.

Rezultatele obţinute din analize sugerează că 2019‐nCoV pare să fie un virus recombinat între coronavirsului de liliac şi unul cu origine necunoscută. Recombinarea a avut loc în glicoproteina virală, care recunoaşte receptorul de la suprafaţa celulei. În plus, spun oamenii de ştiinţă, descoperirea sugerează că şarpele este cel mai probabil sursa pentru 2019-nCoV.

Oraşul chinez Wuhan este plasat parţial în carantină, începând de joi, au decis autorităţile care încearcă astfel să oprească răspândirea virusului care a ucis deja 17 persoane.

Tipul de pneumonie depistat în decembrie în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), au spus la începutul anului cercetătorii chinezi.

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate şi de la fructele de mare prin piaţa din Wuhan.

Semnele de îmbolnăvire sunt tusea, febra şi insuficienţa respiratorie.

Serviciile sanitare ruse lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva coronaviruslui depistat luna trecută în China, a anunţat miercuri directoarea organismului rus Rospotrebnadzor, Ana Popova.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.