Bianca Drăgușanu, mesaj dur după moartea Valentinei, găsită într-o valiză: „Florile se pun și pe mormânt”

28 septembrie 2026  |  13:35  |  👁 60 Vizualizari


Moartea Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită fără viață într-o valiză, în râul Olt, a stârnit numeroase reacții. Printre cei care au transmis mesaje publice se numără și Bianca Drăgușanu, care a condamnat comentariile prin care victimele violenței sunt învinovățite. Vedeta, care a vorbit în trecut despre propriile experiențe de violență domestică, le-a transmis femeilor un avertisment ferm.

Într-o postare pe Instagram, Bianca Drăgușanu a criticat reacțiile unor internauți după tragedia Valentinei. Vedeta a susținut că agresiunile nu trebuie justificate și că învinovățirea victimelor este o atitudine care nu ar trebui tolerată.

„România este singura țară în care mortul este de vină și în care femeile agresate «și-au meritat-o». Eu n-am văzut atâta răutate și prostie adunate la un loc niciunde. Instigarea sau aprobarea unor astfel de comportamente ar trebui pedepsite fie ele și online. Sau legalizați armele albe, că unele dintre noi știm și putem să ne apărăm și singure”, a scris blondina la InstaStory.

Vedeta a cerut măsuri împotriva consumului de substanțe interzise

În aceeași postare, Bianca Drăgușanu a făcut referire și la consumul de substanțe interzise, solicitând verificări în anumite cluburi și locuințe. Afirmațiile îi aparțin vedetei și nu reprezintă constatări ale autorităților.

„Și ca fapt divers, de ce nu faceți descinderi prin cluburi sâmbătă sau prin casele unora care își pun spațiul la depozitare pentru consumul de droguri? Se știe cine cu cine și unde, și dacă nu știți vă pot spune eu, asumat pentru că efectiv nu mai suport să-mi limitez spațiul din cauza unor drogați. E ok așa? Să se drogheze pe mese? Că până acum se duceau la WC, acum au dus WC-urile la masă. De ce mortul e de vină? De ce femeile și-au meritat-o, de ce e ok să vă drogați 5 din 7 zile?”.

La finalul mesajului, vedeta le-a transmis femeilor să nu accepte violența fizică sau verbală, indiferent de cadourile ori gesturile de împăcare oferite ulterior.

 „Ține-ți minte: agresiunea fizică sau verbală NU se iartă pentru niciun cadou și pentru niciun buchet de flori. Florile se pun și pe mormânt”.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au avut o relație marcată de despărțiri și împăcări, iar imaginile în care vedeta apărea cu vânătăi vizibile au atras atenția presei. Ulterior, Alex Bodi a recunoscut că a fost violent în relație, însă a prezentat și propria versiune asupra conflictelor dintre cei doi.

„Majoritatea episoadelor noastre de ceartă au fost din cauza geloziei. E adevărat că și ea sărea la bătaie, iar eu nu aveam cum să o menajez. Când tu ca femeie nu simți să mă tratezi ca pe un bărbat și vrei să te comporți cu mine de la egal la egal, eu încercam să te opresc. În rest, nu am făcut nicio pasiune să dau în ea, Doamne ferește”.

Unde pot cere ajutor victimele violenței domestice

Persoanele aflate în pericol pot apela 112 pentru intervenție de urgență sau numărul gratuit , linia națională destinată victimelor violenței domestice, disponibilă non-stop. Victimele pot solicita sprijinul poliției, un ordin de protecție și îndrumare către servicii de consiliere sau adăposturi.

Mai multe pentru tine

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.