Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână

23 august 2026  |  18:05  |  👁 23 Vizualizari


Transalpina se numără printre destinațiile preferate de turiștii străini care aleg să viziteze România. Și în această vară, mulți dintre ei au luat cu asalt unul dintre cele mai spectaculoase trasee din țara noastră. Priveliștile impresionante, aerul curat și natura îi atrag pe turiști, însă experiența este completată și de preparatele tradiționale pregătite la stână, care au ajuns să fie printre preferatele celor care descoperă zona.

Turiștii străini sunt impresionați de gustul mâncărurilor tradiționale și nu pleacă fără să încerce preparatele specifice locului. O porție de tocană de oaie cu mămăligă costă 40 de lei, în timp ce un bulz cu smântână poate fi cumpărat cu 25 de lei.

„Impresionant, tradiție, mâncare bună și adevărată, oameni foarte primitori. Am luat bulz, evident! Data viitoare voi lua tocană de oaie”, a povestit un turist, potrivit Observatornews.

Turist: „Am ales o tocană de oaie cu mămăliguță”

Un alt turist a fost cucerit de tocana de oaie cu mămăliguță, preparat pe care i l-a recomandat un coleg care trecuse anterior pe la stână și care, la rândul său, apreciase alegerea.

„Am ales o tocană de oaie cu mămăliguță, mi-a recomandat un coleg care a mai trecut pe aici și, într-adevăr, este foarte bună”, spun turiștii.

Cum este pregătit bulzul care îi cucerește pe turiștii străini

Bucătarii au dezvăluit și câteva dintre secretele preparatelor tradiționale de la stână, care reușesc să-i impresioneze pe turiștii veniți din toate colțurile lumii. Bulzul este pregătit cu mămăligă bine coaptă și brânză de burduf, după care este pus pe grătar și întors pe toate părțile până capătă o crustă aurie.

„Se face din mămăliga bine coaptă, acolo în ceaun. O modelăm frumos. Ulterior facem un bulzișor mic din brânză de burduf. Apoi punem acest bulzișor în interior și modelăm din nou. Aici îl coacem pe grătar, îl sucim pe toate părțile până devine așa auriu. Bulzul e papanașul ciobănesc, mai glumim cu turiștii, că punem smântână peste și arată ca un papanaș”, spun bucătarii.

Turistă: „Este perfectă! Este foarte gustoasă!”

Pe lângă bulz și tocana de oaie, și alte preparate tradiționale au reușit să-i cucerească pe cei care au ajuns pe Transalpina. O turistă a mărturisit că a încercat clătite, cârnați și mămăligă și că a fost încântată atât de gust, cât și de aspectul preparatelor.

„Este perfectă! Este foarte gustoasă! Am mâncat clătite, cârnați, mămăligă, e tradițională, e foarte bună, foarte gustoasă și arată minunat!”, spune o turistă.

Turiști din Franța, Germania, Polonia și Statele Unite, printre cei care au ajuns la stână

Mărioara Babu, băciță, spune că în acest an zona a fost vizitată de numeroși turiști străini. Printre cei care au ajuns la stână se numără francezi, nemți și polonezi, dar și motocicliști veniți de peste hotare. Potrivit acesteia, chiar și turiști din Statele Unite au descoperit preparatele tradiționale și portul popular românesc.

Mai multe pentru tine

„Sunt foarte mulți francezi, Germania, Polonia, motocicliștii anul ăsta au făcut un record pe Transalpina. Chiar astăzi am avut și din Statele Unite două familii care au fost foarte încântați și de mâncarea noastră tradițională, și de portul nostru popular”, spune Mărioara Babu, băciță.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.