Mihai Bobonete și‑a surprins urmăritorii cu o transformare vizibilă. Actorul a publicat pe rețelele de socializare două fotografii în care apare cu un look complet schimbat, iar fanii au remarcat imediat diferența.
În imaginile făcute în ziua în care a semnat actele pentru a deveni acționar al Universității Craiova, Bobonete pare aproape de nerecunoscut: a slăbit considerabil, poartă o tunsoare nouă și și‑a lăsat barbă și cioc.
Schimbarea de look și implicarea oficială în viața clubului au atras numeroase reacții din partea fanilor, care au remarcat atât transformarea fizică, cât și entuziasmul cu care Bobonete își asumă noul rol.
„Bobiță, tu ești în poză, bre?”; „Credeam că e Smiley în prima poză”; „Ți-am dat follow pentru că ai slăbit”; „Îmi place noul look”, „Vine Bobiță și se duce și barba”, sunt câteva dintre comentariile primite de Mihai Bobonete.
Mihai Bobonete și-a pus semnătura chiar în ziua în care Universitatea Craiova a învins KuPS Kuopio și s-a calificat în play-off-ul Europa League, cu un scor de 2-1. În play-off-ul competiției oltenii va înfrunta formația Ararat-Armenia, pentru calificarea în grupa unică din Europa League.
Mai multe pentru tine
În mesajul publicat online, actorul a povestit momentul în care a ajuns pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru a semna documentele alături de finanțatorul Mihai Rotaru, subliniind emoția și mândria de a deveni acționar al clubului. Actorul a vorbit despre legătura sa profundă cu „Știința”, despre energia peluzei și despre identitatea oltenească pe care o poartă cu el.
„Astăzi e o zi mare, de meci important si pentru toată suflarea oltenească, iar pentru mine este Ziua Z pentru că de astăzi sunt acționar la Universitatea Craiova.
Pentru că inima mea bate în ritmul tobelor de la peluză, pentru că sufletul îmi dansează de fiecare dată pe ritmul Olteniei Eterna Terra Nova și pentru că Jiul îmi curge prin vene în alb-albastru …pentru toate astea sunt de azi noul acționar al Universității Craiova”, a scris actorul Mihai Bobonete pe rețelele de socializare.
Universitatea Craiova avea 12 acționari înainte ca Mihai Bobonete să semneze, se arată pe În același timp, la Oficiul Național al Registrului Comerțului echipa oltenilor figura cu cinci acționari persoane fizice, anume Mihai Rotaru, Florin Enceanu, Ovidiu Costeșin, Bogdan Năstase și Adrian Racoviță, și nouă acționari persoane juridice, ale căror nume nu sunt dezvăluite, conform
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.