Un incident șocant a avut loc în cursul zilei de duminică în comuna Florești, din județul Cluj. O adolescentă s-a prăbușit la pământ după ce i s-a făcut rău, iar o martoră a povestit apoi în mediul online că prietenele tinerei ar fi fugit atunci când s-a produs incidentul.
Martora care a vorbit despre acest episod în mediul online a spus că tânăra ar fi fost însoțită de prietenele sale. Însă, acestea ar fi fugit atunci când martora s-a apropiat de adolescentă pentru a o ajuta. Totul s-a petrecut în cursul zilei de duminică, pe data de 14 iunie, în comuna Florești din județul Cluj.
„Un semnal de alarmă pe care nu mai avem voie să îl ignorăm! În această seară, în jurul orei 20:00, am fost martoră la o situație care m-a întristat profund și care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri”, a scris autoarea postării, potrivit
Inițial, femeia a crezut că era vorba despre o glumă, însă și-a dat seama imediat că lucrurile sunt mult mai serioase decât a avut impresia.
„Spunea cu voce rugătoare: «Vă rog, așteptați-mă! Vă rog, ajutați-mă!» La început am crezut că este o glumă sau o joacă între adolescente, însă situația s-a repetat. Tânăra cădea, se ridica cu greu, apoi cădea din nou”, a povestit martora.
Femeia a coborât din casă pentru a o ajuta pe adolescentă, însă copila s-a speriat și a spus că încearcă să ajungă la apartamentul unei prietene. Martora a descris comportamentul tinerei drept „confuz”.
„Am întrebat și celelalte fete cum o cheamă, iar acestea au spus că nu o cunosc. Eram pregătită să sun la 112, însă tânăra a luat-o la fugă. După câteva momente a căzut din nou. Din păcate, nu am putut oferi o locație exactă pentru ca echipajele să o poată găsi rapid.
Nu știu ce s-a întâmplat cu această fată și sper din suflet să fie în siguranță și să fi ajuns acasă, alături de părinții ei. Însă ceea ce am văzut în această seară este încă un semnal de alarmă cu privire la o problemă care ia amploare și pe care prea mulți aleg să o ignore: consumul de droguri în rândul tinerilor”, a mai scris martora.
Mai multe pentru tine
Din fericire, tânăra a ajuns în siguranță acasă.
„Aceasta este vestea pe care am sperat să o primesc încă din momentul în care am făcut publică situația. Singurul meu scop a fost să mă asigur că persoana respectivă este în regulă și că, dacă este nevoie, poate fi identificată și ajutată de familie sau de cei apropiați”, a povestit ulterior femeia care a încercat să o ajute pe adolescentă.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.