Lupu Rednic continuă seria atacurilor dure, la adresa lui Cuzin Toma, cunoscut publicului drept „Firicel”, din serialul „Las Fierbinți” (PRO TV), pe motiv că nu i-a plătit banii pentru o colaborare. Exclusiv prin intermediul Click!, el și-a exprimat totala dezamăgire față de actorul rău-platnic. Vă prezentăm și o fotografie, de la acel eveniment cu bucluc, în care cu toții zâmbesc. Nimic nu prevestea scandalul ce avea să urmeze.
Soții Cornelia și Lupu Rednic au acceptat, cu drag, anul trecut, invitația actorului Cuzin Toma, de a participa la Festivalul de artă „Film în sat”, desfășurat în Tulcea, în comuna Murighiol, din inima Deltei Dunării.
Au bătut palma, au semnat contractul, dar onorariul nu și l-au primit nici în ziua de azi. Scandalul a ajuns la tribunal, artiștii cerându-și drepturile bănești pentru spectacolele susținute, precizează , care, de altfel, a și prezentat dovada că procesul se află în desfășurare.
Contactat de reporterii Click!, artistul Lupu Rednic ne-a oferit în exclusivitate detalii despre acest scandal izbucnit în showbiz:
„Toma mi-a tot promis că-mi va plăti banii, inițial mi-a zis că are niște probleme financiare, tot amâna, îmi zicea să îl mai păsuiesc, apoi nu mi-a mai răspuns la telefon. Este vorba despre suma pe care o primim, în general, la spectacole, la nivelul nostru.
El este un actor mare, l-am întâlnit la multe evenimente, e de necrezut ce s-a întâmplat. Mă și uit la serialul „Las Fierbinți”, e bun ca artist, are harul și darul lui, e un om cu talent. Te și gândești că nu-ți poate face așa ceva un om ca el. E trist. Mai am nădejde că voi recupera banii, în instanță, vedem ce se va stabili, depinde”.
Lupu Rednic a mai dorit să adauge, referitor la colaborarea cu ghinion, exprimându-și totala dezamăgire față de Cuzin Toma:
„Este foarte rușinos. Tot ce faci pe pământ spune despre tine. Se mai întâmplă să n-ai bani, să aștepți, dar nici nu ne-a mai dat niciun semn. Au mai fost și alți artiști la acest eveniment, am vorbit cu un avocat, ca să rezolvăm situația asta cumva. Cel mai important în viață e să fii om. N-am niciun mesaj pentru el, am rămas surprins că nu m-am așteptat să fie așa calitatea lui umană. Dacă nu mai răspunzi la telefon, ce să mai zic?”.
Îl va ierta pe Cuzin Toma, firește, însă numai după ce îi va plăti banii, până la ultimul leu, iar la serialul „Las Fierbinți” promite că va continua să se uite:
„O să mă mai uit la „Las Fierbinți”, în continuare, aici e vorba de om, nu de serial. I-aș recomanda să nu mai facă de-astea, căci nu neapărat instanța contează. Acolo, sus de tot, există Creatorul, să nu uităm!
O să-l iert, dacă o să plătească. Se spune că cine nu iartă nu va fi iertat, avem credință. Parcă mi-e și milă, cum poți să te înjosești așa, atât de tare, când tu ești un om atât de valoros? Banul este cea mai joasă energie!”, a mai adăugat Lupu Rednic, exclusiv pentru Click!
Lupu Rednic a mai trecut, de fapt, printr-o situație similară, și cu un alt organizator de spectacole, aflat, tot așa, în imposibilitate de plată:
„Se mai întâmplă să fim țepuiți, am mai avut o problemă la Zilele Ludușului, și acolo a fost tot o situație asemănătoare. Noi lucrăm corect, legal, avem contract semnat, n-am mers pe vorbe. În acel caz, tot așa, l-am dat în judecată și am câștigat banii în instanță, a fost pusă în executare acea persoană.
Mai multe pentru tine
Se mai întâmplă să fie chemați artiștii de tot soiul de oameni și să-și bată joc de ei. Problema e că nu știi din timp cu cine ai de-a face, cu ce fel de organizator. Eu, dacă nu sunt plătit, trebuie să scot bani din buzunar, căci trebuie să dau dările la stat, pentru acel contract semnat, chiar dacă nu am încasat banii. Așa este legislația”, a mai precizat Lupu Rednic, exclusiv pentru Click!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.