Scene de coșmar la o școală din Marea Britanie! O profesoară s-a prăbușit în fața elevilor, în sala de clasă, la scurt timp după ce a început să predea. Medicii au încercat să o salveze, însă femeia a murit în cele din urmă.
Elevii și profesorii de la o școală din Marea Britanie au trecut prin momente de groază! O profesoară s-a stins din viață subit, în fața elevilor, imediat după ce a intrat în sala de clasă și a început să susțină cursurile.
Femeia s-a prăbușit în sala de clasă, iar echipajele de salvare au fost alertate de urgență. Un echipaj medical a ajuns imediat la școala din Winchester, iar medicii au început procedurile de resuscitare a femeii.
Din nefericire, eforturile cadrelor medicale au fost în zadar. Profesoara în vârstă de 40 de ani s-a stins din viață. Autoritățile au anunțat de urgență familia și fac cercetări pentru a stabili cauza exactă a morții.
Femeia nu s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar cauza morții sale este pusă sub semnul întrebării. Medicii au stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă, dar chiar și așa, trupul neînsuflețit a fost transportat la medicina legală, potrivit Mirror.
Elevii și profesorii de la școala din Winchester sunt tulburați de această tragedie și au transmis mesaje dureroase după moartea profesoarei de 40 de ani. Un purtător de cuvânt al școlii a transmis că prioritatea conducerii, în aceste momente, este să ajute familia și să se asigure că elevii vor trece cu bine peste această încercare.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.