Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, de nerecunoscut. Cum arată după ce a „topit” un număr considerabil de kilograme

16 aprilie 2026  |  17:45  |  👁 43 Vizualizari


Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, a atras atenția după ce a afișat o schimbare vizibilă de look. Tânăra, în vârstă de aproximativ 26 de ani, a publicat imagini recente în care apare cu o siluetă mai suplă, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară.

Imaginile care au cucerit inimile fanilor tinerei 

Cu noua sa formă fizică, Sarah continuă să impresioneze, însă transformarea nu este una surprinzătoare, având în vedere stilul său de viață. Sportivă de performanță, aceasta își desfășoară activitatea în Statele Unite, unde se dedică baschetului la nivel înalt.

Recent, Sarah a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu noul său look, acestea fiind apreciate de comunitatea sa online.

Anamaria Prodan: „Sarah este o minune de fată”

Sarah este fiica cea mică din fosta căsnicie a Anamariei Prodan cu Tibi Dumitrescu, în timp ce Rebecca este sora ei mai mare. De asemenea, vedeta mai are un băiat, pe Bebeto, din fostul mariaj cu Laurențiu Reghecampf.

Anamaria Prodan s-a declarat în repetate rânduri o mamă împlinită, vorbind deschis despre relația apropiată cu copiii săi și despre importanța familiei în viața ei.

Într-un interviu mai vechi acordat în exclusivitate pentru Click!, aceasta vorbea cu mândrie despre rolul de mamă și despre modul în care își răsfață copiii.

„Atunci când ai copii atât de buni este o bucurie pentru un părinte să-i recompenseze cu ceea ce își doresc. 

Sunt mândră de copiii mei și oricând am să îi răsfăț pentru lucrurile minunate pe care le fac. 

Sarah este o minune de fată de care sunt atât de mândră că nu am cuvinte să povestesc. La fel sunt toți copiii mei superbi“, a declarat Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Click!.

Sarah, despre criticile din copilărie, din cauza numelui 

La rândul ei, Sarah vorbea despre ce înseamnă a fi fiica Anamariei Prodan și cât de dificil i-a fost în copilărie să se lupte cu răutățile celorlalți copii. 

„A fost mult mai greu când eram copil. Când ești copil, sunt multe răutăți, mulți copii răi. De fapt, îmi aduc aminte când eram mai mică și începusem cu sportul și era un pic mai greu, dar nu neapărat în sport, ci și la școală. Țin minte că veneam acasă și mai plângeam, copiii erau răi, dar când am crescut, cred că a devenit din ce în ce mai ușor, dar la mine era un pic mai greu. A fost o provocare să fac chestiile pe care le-ai făcut tu și poate și mai multe”, declara Sarah Dumitrescu, în podcastul moderat de Anamaria Prodan.

Mai multe pentru tine

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.