Cine e mai frumoasă? După ce a fost însurat cu un topmodel, Tom Brady se iubește acum… tot cu un topmodel. „Sunt binecuvântat!”

28 octombrie 2026  |  14:35  |  👁 49 Vizualizari


Tom Brady a găsit din nou motive să zâmbească și asta datorită noii femei din viața lui – supermodelul sud-african Candice Swanepoel.

Potrivit informațiilor publicate de „Us Weekly”, cei doi formează un cuplu de ceva vreme, însă nu se cunosc multe detalii despre povestea lor de dragoste, niciunul dintre ei neconfirmând până acum idila lor.

După divorțul de Gisele Bündchen, în 2022, Tom Hardy, de 49 de ani, a fost asociat cu mai multe nume sonore, printre care Kim Kardashian, Irina Shayk, Brooks Nader și Sofía Vergara. Acum, toate privirile se îndreaptă spre Candice Swanepoel, una dintre cele mai cunoscute figuri ale modei internaționale.

Gisele Bündchen, de 46 de ani, a fost timp de peste un deceniu cea mai importantă femeie din viața lui Tom Brady. Cei doi au fost căsătoriți între 2009 și 2022 și au împreună doi copii, pe Benjamin și Vivian. 

De cealaltă parte, Candice Swanepoel, în vârstă de 37 de ani, și-a construit o carieră impresionantă în industria modei, devenind celebră în special datorită colaborărilor cu Victoria’s Secret. Modelul are doi fii, pe nume Anacã și Ariel, din relația de lungă durată cu fostul logodnic Hermann Nicoli, de care s-a despărțit în 2018.

Dacă Gisele impresionează prin eleganța sa clasică și prin statutul de legendă a modei, Candice atrage atenția prin trăsăturile delicate și aparițiile spectaculoase de pe podium. Ambele au frumusețe, succes și o carieră internațională, dar fiecare are propriul stil și propria personalitate. Și, până la urmă, care dintre ele e mai frumoasă?

La începutul anului 2026, Tom Brady declara că programul său încărcat nu îi lasă prea mult timp pentru viața personală. Într-un interviu acordat revistei „People”, fostul sportiv spunea că adoră munca pe care o face zi de zi și, mai presus de toate, își iubește copiii.

Mai multe pentru tine

„Sunt binecuvântat în atât de multe aspecte ale vieții mele”, mărturisea Brady, vorbind despre proiectele profesionale și oamenii alături de care lucrează. Cu siguranță că e binecuvântat și datorită faptului că, după ce a fost însurat cu o frumusețe, a găsit alta.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.